Creditorii Oltchim stabilesc modul de finanţare pe termen scurt pentru combinat

0

Creditorii Oltchim Râmnicu-Vâlcea stabilesc vineri modul de finanțare pe termen scurt al combinatului. Ministrul Economiei Varujan Vosganian a anunțat ca atragerea de fonduri pentru compania insolventă ar putea include și vânzarea diviziei de profile PVC Ramplast către un furnizor din zona Galaţi-Brăila, al cărui nume nu a fost comunicat

“Pierderile la Oltchim au coborât de la cinci milioane euro în februarie, când a început insolvenţa, în august a intrat chiar pe uşor profit, în septembrie probabil se va stabiliza. Nu putem să schimbăm acest nivel fără să (…) facem anumite cheltuieli, care se ridică la 12-15 milioane de euro. Pentru atragerea acestor bani există o ofertă din partea unor bănci şi posibilitatea vânzării Ramplast”, a declarat joi Varujan Vosganian.

Valoarea de piață a combinatului Oltchim va fi prezentată într-un raport de evaluare ce va fi făcut de o echipă de expertiză. Valoarea de piață propusă propusă de administratorii companiei se plasează “undeva la 250-300 milioane de euro. În clipa când creditorii îşi stabilesc oferta, atunci încep negocierile. Socotesc că în jur de 10 octombrie începem negocierile efectiv”, a mai spus ministrul Varujan Vosganian.

La începutul lunii septembrie Varujan Vosganian a anunţat că în perioada 20-30 septembrie administratorii judiciari ai Oltchim vor definitiva construirea unui vehicul de investiţii, un “Oltchim eliberat de povara datoriilor”, pentru care va fi fixat un preţ de vânzare şi vor începe negocieri.

Combinatul din Râmnicu Vâlcea a trezit interesul mai multor investitori. SIF-urile au anunțațt crearea unui consorțiu pentru investiții la Oltchim, consorțiu care propune ca activitatea combinatului să fie integrată cu cea a Chimcomplex Borzești.

Fondul de investiţii israelian Fortissimo Capital şi PCC SE, acţionar minoritar al Oltchim, au anunţat la rândul lor că vor forma un consorţiu pentru privatizarea combinatului chimic. Alt investitor interesat de Oltchim este grupul de companii Yildirim Holding din Turcia.

Share.

Lasă un comentariu