ANRE introduce un nou standard de performanță pentru furnizarea energiei

0

ANRE a aprobat Standardul de performanţă pentru activitatea de furnizare a energiei electrice. Principalele modificări vizează definirea indicatorilor de performanţă ce caracterizează calitatea activităţii de furnizare, stabilirea nivelurilor garantate ale indicatorilor de performanţă garantaţi şi a compensaţiilor pe care furnizorii de ultimă instanţă (FUI) le plătesc clienţilor finali, beneficiari ai serviciului universal, în cazul nerespectării acestor niveluri garantate şi determinarea lunară de către furnizori a valorilor indicatorilor de performanţă pentru activitatea de furnizare a energiei electrice, pe categorii de clienţi finali, respectiv casnici, noncasnici mici, noncasnici mari. De asemenea, au fost majorate compensaţiile în caz de nerespectare a nivelului garantat pentru toţi indicatorii de performanţă garantaţi privind calitatea activităţii de furnizare a energiei electrice.

În caz de nerespectare a nivelului garantat, compensaţiile se vor plăti de FUI, din propria iniţiativă, clienţilor casnici şi clienţilor noncasnici mici, iar pentru nerealizarea indicatorilor de performanţă garantaţi compensaţiile se plătesc de către FUI numai în cazul locurilor de consum alimentate în regim de serviciu universal. Costurile cu aceste compensaţii nu sunt considerate costuri justificate de FUI şi nu sunt luate în considerare la stabilirea tarifelor la clienţii finali beneficiari ai serviciului universal care nu au uzat de eligibilitate.

ANRE susţine că modificările introduse prin noul ordin în vederea actualizării cadrului de reglementare vor avea un impact pozitiv asupra participanţilor la piaţă, aspectele majore care trebuie menţionate fiind majorarea nivelurilor garantate ale indicatorilor de performanţă garantaţi şi a compensaţiilor pe care furnizorii le plătesc clienţilor finali în cazul nerespectării nivelurilor garantate, astfel încât acestea să descurajeze furnizorii în vederea nerespectării obligaţiilor faţă de clientul final, precum şi îmbunătăţirea mecanismelor de protecţie a clienţilor finali.

Sursa

Bursa

Share.

Lasă un comentariu