Activiștii ecologiști ai Extinction Rebellion blochează capitalele lumii

0

Poliţia britanică a arestat, luni, 135 de persoane după ce mii de activişti ecologişti din mişcarea Extinction Rebellion (XR) au blocat principalele străzi şi cel puţin un pod din centrul Londrei, în prima zi a protestelor globale organizate de XR, informează dpa. Aceeași organizație a blocat traficul în mai multe capitale ale lumii, printre care și Berlin, Dublin, Amsterdam sau New Delhi.

Un grup de 23 de persoane au fost arestate în Londra în contextul în care poliţia a încercat să înlăture o machetă a rachetei Trident, capabilă să transporte focos nuclear, ce fusese ridicată în cadrul unei „blocade a păcii” în apropierea Ministerului Apărării britanic, potrivit Agerpres.

”Oamenii se revoltă în număr mare întrucât îşi dau seama că momentul pentru a rezolva problemele este chiar acum, nu în 2050, sau nici măcar în 2025”, a scris Extinction Rebellion pe Twitter, referindu-se la angajamentele unor ţări privind un nivel ”zero net” de emisii de gaze cu efect de seră.

Share.

Lasă un comentariu