Acasă » Interes general » Grupul TeraPlast își îmbunătățește profitabilitatea și ajunge la afaceri de 719 milioane de lei în primele nouă luni

Grupul TeraPlast își îmbunătățește profitabilitatea și ajunge la afaceri de 719 milioane de lei în primele nouă luni

31 octombrie 2019
Interes general
energynomics

Bogdan Tudorache

Grupul TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcții, a înregistrat o EBITDA de 68,3 milioane de lei, în creștere cu 29% în primele nouă luni din 2019. Cea mai mare creștere a EBITDA a fost înregistrată de TeraPlast și TeraPlast Recycling, cu un avans de aproape 50% față de primele nouă luni ale anului trecut. În aceeași perioadă, Grupul a înregistrat o creștere de 22% a cifrei de afaceri, până la 719,14 milioane de lei, în linie cu bugetul.

„Datorită dinamicii pieței de construcții și a măsurilor de eficientizare operațională, primele nouă luni ale anului sunt cele mai bune din istoria Grupului TeraPlast, atât din punct de vedere al profitabilității, cât și al vânzărilor. Ne-am consolidat cotele de piață și suntem pregătiți să ne implicăm cu aceeași determinare în dezvoltarea proiectelor viitoare astfel încât să ne continuăm creșterea”, a declarat Ioana Birta, director financiar al Grupului TeraPlast.

Cea mai bună performanță în primele nouă luni din an a fost înregistrată de TeraPlast și TeraPlast Recycling, cu un avans al afacerilor de 28%, la 278,5 milioane de lei. Utilizarea eficientă a facilităților de producție s-a reflectat în EBITDA companiei, care a înregistrat o creștere a profitabilității (EBITDA) de 49% față de perioada similară a anului trecut, până la 27,88 milioane de lei.

Creșterea înregistrată de TeraPlast vine preponderent din vânzarea de sisteme de canalizare, apă și gaz pentru proiecte de infrastructură. Pentru sistemele din PVC pentru canalizare s-au înregistrat creșteri de peste 40% a vânzărilor, iar pentru cele din polietilenă de peste 80%. Astfel, Grupul și-a consolidat poziția de lider detașat al pieței de canalizare exterioară.

TeraSteel România și Serbia, lider în piața de panouri PUR și PIR din România și Serbia după volumele vândute, a înregistrat în primele nouă luni o creștere de 18% a cifrei de afaceri, până la 217 milioane de lei și un avans de 30% a EBITDA, până la 25,18 milioane de lei. Marja EBITDA a TeraSteel, de 11,6%, este peste media industriei și reflectă maturizarea business-ului din Serbia, economiile de scară și adaptarea foarte bună la piață din punct de vedere al aprovizionării. TeraSteel deservește un portofoliu stabil de distribuitori în regiune, fiind unul dintre cei mai importanți 5 jucători din Ungaria, Bulgaria și Moldova. Totodată, compania accesează noi piețe prin dezvoltarea de soluții premium, precum panourile sandwich cu vată minerală și halele la cheie Lead by TeraSteel.

Cifra de afaceri a Wetterbest a avut o creștere de 22%, la 202 milioane de lei, în timp ce EBITDA a avansat cu 10%, depășind 13,5 milioane de lei. EBITDA Wetterbest reflectă cheltuielile operaționale făcute pentru a sprijini dezvoltarea viitoare: creșterea salariilor, promovarea brandului și dezvoltarea vânzărilor în centrul și nordul țării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *