Acasă » Interes general » Greenpeace România somează Ministerul Energiei să renunțe la cărbune

Greenpeace România somează Ministerul Energiei să renunțe la cărbune

5 iunie 2019
Interes general
energynomics

Greenpeace România a transmis un mesaj ferm Ministerului Energiei să elimine cărbunele din mixul energetic și să-l înlocuiască cu energie regenerabilă pentru a reduce poluarea și pentru a combate schimbările climatice prin intermediul a două acțiuni, anunță organizația.

”În data de 29 mai, activiștii Greenpeace au făcut o surpriză Min. Energiei, domnul Anton Anton, care participa la Timișoara la conferința Zilele Energiei și au întrerupt evenimentul pentru a-i transmite că avem o urgență climatică: cărbunele ucide oamenii și planeta”.

Activiștii au afișat un banner cu mesajul “Climate Emergency – End Coal” și au difuzat un mesaj audio cu textul “This is a climate emergency! Coal is killing people and the planet. Protect our future, end coal in Romania and all of Europe by 2030.” ”Acțiunea a avut loc în contextul unei Strategii Energetice Naționale retrograde care favorizează combustibilii fosili, extrem de poluanți, și soluții fantasmagorice de stocare a carbonului, în ciuda faptului că există alternative sustenabile de producere a energiei, din surse regenerabile (soare, vânt)”, mai spun oficialii Greenpeace..

A doua acțiune a avut loc la plecarea navei Rainbow Warrior din România, care a venit în țara noastră tocmai pentru a atrage atenția asupra legăturii dintre modul în care producem energie și schimbările climatice. În seara de 2 iunie, activiștii Greenpeace au întins pe apă cu ajutorul bărcilor un banner uriaș, de 200mp, pentru a cere încă o dată dlui Anton Anton și Guvernului României să elimine cărbunele din producția de energie până în 2030 și să acționeze cu grijă față de sănătatea noastră, a biodiversității și a mediului, prioritizând energia regenerabilă pentru a limita schimbările climatice.

Greenpeace România va continua să acționeze pentru a obține de la autorități asumarea și implementarea unor măsuri concrete pentru reducerea poluării și protejarea cetățenilor și mediului, mai transmite ONG-ul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *