Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » Gazoductul Iaşi-Ungheni va fi gata cel mai devreme în februarie 2014

Gazoductul Iaşi-Ungheni va fi gata cel mai devreme în februarie 2014

20 septembrie 2013
Consumatori
energynomics

Președintele Traian Băsescu a inspectat, vineri, şantierul gazoductului din localitatea ieşeană Rediu, unde nu era niciun muncitor, ci doar un paznic. Abia cu puţin timp înainte de sosirea preşedintelui în zonă ajunsese şi şeful de şantier. Reprezentantul Transgaz a explicat că lucrările nu au început, pentru că abia au fost încheiate măsurătorile pentru predarea traseului conductei, iar împământarea conductelor va începe săptămâna viitoare.

Şeful de şantier a declarat că lucrările se pot încheia în februarie 2014, dacă timpul va permite, şi nu în decembrie.

Premierul Victor Ponta a condus, pe 27 august ceremonia de inaugurare a gazoductului Iaşi-Ungheni. Patru zile mai târziu, presa a atras atenția că şantierul a fost abandonat, iar conducta adusă pentru inaugurare a dispărut. Totuși, premierul Ponta s-a declarat convins că finalizarea gazoductului va avea loc în decembrie.

„Eu vă spun că la sfârşitul lui decembrie veniţi cu mine să inaugurăm gazoductul”, afirma Ponta.

Prin gazoduct se urmăreşte asigurarea unui nivel superior de securitate energetică pentru Republica Moldova şi partea estică a României, cu diversificarea surselor de alimentare cu gaz. Proiectul de construcţie a conductei de gaz Iaşi-Ungheni are un buget de 26,49 milioane euro, din care 7 milioane euro reprezintă contribuţia financiară a Uniunii Europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *