Acasă » Regenerabile » WindEurope: Numărul comenzilor de turbine eoliene a crescut cu 25% în T2, România a comandat 30 de turbine

WindEurope: Numărul comenzilor de turbine eoliene a crescut cu 25% în T2, România a comandat 30 de turbine

12 august 2024
Eolian
Bogdan Tudorache

Numărul comenzilor de turbine eoliene a crescut la o capacitate totală de 4,9 GW în 13 țări, din care 660 MW pentru eolianul offshore, în timp ce România a comandat 30 de turbine de 6-7 MW, conform raportului WindEurope ”Wind Turbines Orders T2 2024”, consultat de Energynomics.

Capacitatea totală comandată a crescut cu 5% în T2 2024 comparativ cu T1 și cu 25% față de T2 2023. În același timp, Vestas a primit comemnzi pentru 48% (sau 1.782 MW) din toată capacitatea, fiind urmată de Nordex (30%), GE (21%) și Goldwind (1%).

Germania conduce în clasamentul capacității comandate, cu 1,3 GW, urmată de Spania (937 MW) și Lituania (283 MW).

Toate comenzile declarate, cu excepția a două, au raportat includerea unei tranzacții de operare și mentenanță (O&M).

WindEurope a primit declarații referitoare la comenzi ferme pentru 86 de parcuri eoliene în T2 2024.

De asemenea, în T2 comenzile onshore au crescut cu 33% față de T1, 2024 și cu 26% peste media celor patru trimestre anterioare. Comanda pentru parcul offshore de 660 MW a fost efectuată de Nordseecluster A din Germania.

 

 

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *