Acasă » Interes general » VW, amendat cu 135 mil. euro de o instanță din Canada

VW, amendat cu 135 mil. euro de o instanță din Canada

25 ianuarie 2020
Interes general
energynomics

Producătorul auto german Volkswagen a fost amendat cu 135 de milioane de euro de către un tribunal din Toronto după ce a pledat ca vinovat la 58 de capete de acuzare privind încălcarea legilor canadiene de mediu, în plin scandal la nivel mondial pentru manipularea datelor privind emisiile, conform France Press și DPA.

Compania a fost acuzată în decembrie anul trecut de autoritățile canadiene pentru importul a aproape 128.000 de vehicule între 2008 și 2015 care au încălcat standardele locale de emisii, potrivit Novinite.

La nivel global, scandalul a costat compania mai mult de 30 miliarde de euro prin amenzi, penalități și costuri de răscumpărare.

Compania a declarat că luna trecută a ajuns la „o propunere finală de pledoarie” în Canada, fără a oferi mai multe detalii, a informat BBC.

În 2015, Volkswagen a recunoscut că a echipat aproape 11 milioane din vehiculele sale cu un software care furniza date incorecte cu privire la emisiile motoarelor diesel, creând falsa impresie că aceste mașini sunt mai ecologice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *