Acasă » Petrol și Gaze » Vom avea nave de mare tonaj, inclusiv cu transport energetic, în portul Constanța

Vom avea nave de mare tonaj, inclusiv cu transport energetic, în portul Constanța

17 octombrie 2018
Import-Export
energynomics

Portul Constanţa doreşte să devină cel mai important hub de materii prime şi energetice de la Marea Neagră, spune Dan Tivilichi, directorul general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM), citat de Radio Constanţa.

Managerul general al CNAPM a declarat: „Recent, în urma participării la conferinţa Global International Maritime Forum de la Batumi (n.r. – oraş port situat în Georgia), autorităţile georgiene au preluat solicitarea delegaţiei româneşti şi au inclus în planurile de dezvoltare ale noului port Anaklia un terminal de brake-bulk. Interesul nostru este adunăm în Georgia tot cărbunele şi minereurile care se expediază, în prezent, pe calea ferată din Kazahstan şi Azerbaidjan către Odesa, Ilichevsk sau Ismail şi de la Anaklia să-l aducem pe mare la Constanţa. Discutăm despre aproape 6-7 milioane de tone, pe an, adică un important lot de marfă”, conform Bursa.

Şeful CNAPM susţine că săptămâna viitoare va fi semnat contractul de execuţie pentru realizarea dragajului de investiţii, urmând ca, la finalul acestei etape, să fie asigurată o adâncime de 9 metri la danele din zona de sud a Portului Constanţa, inclusiv în zona insulei artificiale, ceea ce va permite accesul navelor de mare tonaj.

În legătură cu dezvoltarea capacităţilor de la Marea Neagră, directorul Midia Marine Terminal, Ionuţ Taus, a declarat pentru Radio Constanţa că grupul Grupul KazMunaiGaz International implementează un nou proiect de preluare a terminalului de petrol şi gaze naturale lichefiate din Portul Batumi, urmând să lanseze ulterior şi o linie maritimă directă ce va lega estul şi vestul Mării Negre şi va duce la dezvoltarea unui mare hub energetic în Portul Midia, unde va fi efectuată o investiţie de 35 de milioane de euro.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *