Acasă » Interes general » Vast Resources forează cupru, aur și argint în Suceava

Vast Resources forează cupru, aur și argint în Suceava

6 octombrie 2017
Interes general
energynomics

Compania minieră britanică Vast Resources a încheiat prima etapă a procesului de forare de la mina Cârlibaba, judeţul Suceava, care a confirmat zonele mineralizate şi structurile geologice indicate în studiile realizate anterior.

”Activităţile de forare a primilor 1.000 m de la Cârlibaba confirmă prezenţa unor resurse extinse de minereu polimetalic (cupru, zinc, plumb, aur şi argint), ceea ce poate prelungi durata de viaţă a minei din Mănăila cu până la 10 ani”, se arată în comunicatul citat de News.ro.

Astfel, compania a aunţat că poate dezvolta o nouă carieră polimetalică la Cârlibaba, ceea ce presupune construirea unei instalaţii de procesare metalurgice, costurile operaţionale ale minei urmând a fi reduse cu până la 25%, potrivit estimărilor Vast Resources.

În plus, Vast Resources a anunţat că este aproape de finalizarea celei de a doua etape de forare care presupune realizarea a nouă găuri de suprafaţă, iar compania se aşteaptă ca această etapă să fie încheiată până la finalul lunii octombrie.

În luna iulie, compania a anunţat că în perioada aprilie – iunie a înregistrat un avans de 41% a minereului extras la mina Mănăilă, faţă de primul trimestru al acestui an.

Compania Vast Resources a fost fondată la sfârşitul anului 2005, având ca obiect de activitate explorarea zăcămintelor minerale din Zimbabwe şi Africa de Sud. În completarea activităţii din Africa, în mai 2013, Vast Resources şi-a îndreptat atenţia către România, în vederea dezvoltării strategiei de business.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *