Acasă » Electricitate » Vânzările de autoturisme verzi au crescut în România cu aproape 22%

Vânzările de autoturisme verzi au crescut în România cu aproape 22%

22 decembrie 2020
Electricitate
Energynomics

Peste 7.300 de autoturisme ecologice noi au fost comercializate în primele 11 luni ale anului în România, în creştere cu aproape 22% faţă de aceeaşi perioadă din 2019, reiese din datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA).

Ponderea autoturismelor electrice şi hibride noi în totalul pieţei auto locale se situa la 6,7%, la 30 noiembrie 2020, peste nivelul perioadei similare din 2019, când aceasta era de 4,1%.

Conform sursei citate, în intervalul ianuarie – noiembrie 2020, cele mai multe achiziţii noi au fost consemnate la categoria autoturismelor hibride, respectiv 4.438 de unităţi, în creştere cu 1,6%, comparativ cu primele 11 luni din anul precedent, conform Agerpres.

În acelaşi timp, vânzările de autoturisme electrice au înregistrat un salt de aproape 60%, până la 2.111 de unităţi, iar modelele plug-in s-au vândut în 796 de exemplare, mai mult cu 129,4%, raportat la perioada de referinţă.

Statistica de specialitate arată că, în topul celor mai comercializate autoturisme 100% electrice, conducea, la finalul primelor 11 luni din an, Renault – cu 562 de unităţi, Volkswagen (375), Skoda (346), Hyundai (220), BMW (102), smart (83), Nissan (82), Peugeot (77), Tesla (56) şi Opel (45).

De asemenea, cele mai multe autoturisme hibride vândute în România, în perioada analizată, au fost comercializate de: Toyota – cu 3.806 unităţi, Lexus (172), Hyundai (159), Honda (146), Ford (98), Kia (41) şi Subaru (16).

În topul vânzărilor de autoturisme plug-in, pe primul loc se află Mercedes Benz – cu 125 de exemplare, urmată de Volvo (122), BMW (107), Mitsubishi (92), Ford (84), Porsche (62), Hyundai (47), Skoda (46), Toyota (22) şi Mini (20).

La nivelul lunii noiembrie din acest an, în România s-au comercializat 960 de autoturisme „verzi”, în scădere cu 3,61% comparativ cu luna octombrie, când se vânduseră 996 de unităţi noi.

Autor: Energynomics

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *