Acasă » Petrol și Gaze » Ungaria vrea majorarea livrărilor de gaze de la Gazprom

Ungaria vrea majorarea livrărilor de gaze de la Gazprom

30 august 2022
Petrol și Gaze
energynomics

Ungaria va continua discuțiile cu Rusia privind majorarea livrărilor de gaze şi se aşteaptă să ajungă la un acord cu Gazprom privind creşterea aprovizionării de luna viitoare, a anunțat luni ministrul de Externe, Peter Szijjarto, transmite Reuters.

Szijjarto a făcut o deplasare neprevăzută la Moscova în iulie, pentru a discuta despre achiziționarea a 700 de milioane de metri cubi suplimentari de gaz, care să se adauge celor 4,5 miliarde livrate în fiecare an Budapestei înainte de conflictul din Ucraina.

Luna aceasta, Gazprom a început majorarea livrărilor de gaze către Ungaria.

„Fie că ne place, fie că nu, vom continua discuțiile cu ruşii privind majorarea livrărilor de gaze către Ungaria. Există o ofertă de creştere a aprovizionării, vom ajunge la un acord cu Gazprom în următoarele zile şi vom semna un acord prin care vor fi majorate livrările zilnice”, a declarat Szijjarto.

Acesta nu a dat detalii privind volumele sau prețurile.

La 1 august, Ungaria avea rezerve înmagazinate de 3,25 miliarde metri cubi de gaze, mai mult de 51% din capacitatea de stocare, conform datelor Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei.

Înaintea invadării Ucrainei, autoritățile de la Budapesta au semnat un acord cu Gazprom pe 15 ani privind livrarea a 4,5 miliarde metri cubi de gaze.

UE a început să pună în practică în această lună un plan vizând reducerea consumului de gaz cu 15%, pentru a face față creşterii necontrolate a prețurilor la energie provocate de invazia rusă în Ucraina, potrivit Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *