Acasă » Electricitate » Ungaria elimină plafonarea prețurilor la energie pentru gospodăriile cu un consum ridicat

Ungaria elimină plafonarea prețurilor la energie pentru gospodăriile cu un consum ridicat

21 iulie 2022
Electricitate
energynomics

Ungaria va elimina de la 1 august plafonarea prețurilor la energie şi gaze pentru gospodăriile care au un consum mai ridicat, a anunțat joi Guvernul de la Budapesta, printr-un decret, ceea ce înseamnă că mulți cetățeni vor plăti mai mult pentru energia suplimentară pe care o consumă, transmite Reuters.

Măsurile vor ajuta Executivul să acopere „gaura” din buget, după ce plafonarea prețurilor a pus o povară semnificativă pe finanțele publice, în condițiile în care prețul energiei pe plan global a urcat foarte mult.

Conform decretului, gospodăriile din Ungaria vor fi eligibile pentru actualul plafon al prețului energiei dacă vor folosi electricitate de până la 2.523 KWh pe an, dar vor plăti aproximativ dublu în cazul în care consumul depăşeşte acest nivel, deşi Guvernul a dat asigurări că încă va fi sub prețul pieței.

Pentru gaze, limita pentru actualul plafon al prețului este 1.729 metri cubi pe an, peste acest nivel aplicându-se prețul pieței, ceea ce ar reprezenta o creştere de şapte ori, potrivit Agerpres.

Anterior, ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, a declarat că Budapesta discută achiziționarea unei cantități mai mari de gaze de pe piața mondială, înaintea iernii.

De la invadarea Ucrainei de către Rusia, inflația a crescut semnificativ în Europa Centrală, amplificând presiunile asupra prețurilor deja puternice în urma pandemiei şi determinând băncile centrale să majoreze brusc dobânzile.

Guvernul de la Budapesta a anunțat în noiembrie că prețurile la benzină şi motorină nu pot depăşi 480 forinți (1,29 dolari) pe litru la benzinării, sub prețurile actuale, de peste 500 de forinți. De asemenea, în februarie, au fost plafonate prețurile unor alimente de bază.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *