Acasă » Interes general » UE anunță un plan de investiții globale în infrastructură în valoare de 300 mld. euro

UE anunță un plan de investiții globale în infrastructură în valoare de 300 mld. euro

2 decembrie 2021
Interes general
energynomics

Comisia Europeană şi Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate au lansat, miercuri, Portalul mondial (Global Gateway), noua strategie europeană menită să dezvolte conexiuni inteligente, curate şi sigure în sectorul digital, al energiei şi al transporturilor şi să consolideze sistemele de sănătate, educaţie şi cercetare din întreaga lume.

Potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar, Portalul mondial urmăreşte să mobilizeze, în perioada 2021-2027, investiţii în valoare de până la 300 de miliarde euro, care să sprijine o redresare durabilă la nivel mondial, ţinând cont de nevoile partenerilor şi de interesele proprii ale UE. Strategia promovează crearea unor conexiuni durabile şi de încredere în beneficiul oamenilor şi al planetei, pentru a face faţă celor mai presante provocări globale, de la schimbările climatice şi protecţia mediului la îmbunătăţirea securităţii sanitare şi stimularea competitivităţii şi a lanţurilor de aprovizionare globale, potrivit Agerpres.

„Modelul european înseamnă investiţii atât în infrastructura fizică, cât şi în cea imaterială, înseamnă investiţii durabile în domeniul digital, al climei şi al energiei, al transporturilor, al sănătăţii, al educaţiei şi al cercetării, precum şi într-un mediu favorabil care să garanteze condiţii de concurenţă echitabile. Vom sprijini investiţiile inteligente în infrastructuri de calitate, respectând cele mai înalte standarde sociale şi de mediu, în concordanţă cu valorile democratice ale UE şi cu normele şi standardele internaţionale”, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Portalul mondial presupune creşterea investiţiilor care promovează valorile democratice şi standardele ridicate, buna guvernanţă şi transparenţa, parteneriatele egale şi infrastructurile verzi, curate şi sigure şi care catalizează investiţiile din sectorul privat.

Prin intermediul unei abordări de tip „Echipa Europa”, Portalul mondial va reuni UE, statele membre şi instituţiile lor financiare şi de dezvoltare, inclusiv Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi va urmări să antreneze sectorul privat pentru a mobiliza investiţii care să aibă un impact transformator. Delegaţiile UE din întreaga lume, în colaborare cu Echipa Europa la faţa locului, vor juca un rol esenţial în identificarea şi coordonarea proiectelor din cadrul Portalului mondial care vor fi realizate în ţările partenere.

Portalul mondial se bazează pe noile instrumente financiare din cadrul financiar multianual al UE pentru perioada 2021-2027.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *