Acasă » Interes general » Dezvoltare profesională » Formare Lead auditori pentru Sistemele de Management al Energiei conform ISO 50001: 2011

Formare Lead auditori pentru Sistemele de Management al Energiei conform ISO 50001: 2011

energynomics

SGS ROMÂNIA are plăcerea de a vă invita să participaţi la cursul
„Formare Lead auditori pentru Sistemele de Management al Energiei conform ISO 50001: 2011”
CURS ÎNREGISTRAT IRCA cu No. A17574

Perioada de desfăşurare: 20 – 24 OCTOMBRIE 2014

Locaţia: Cursul va fi organizat la următoarea adresă: Bd. Decebal, nr.2, bloc H 3, SC.3, AP 77, SECTOR3, Bucureşti.

Cursul oferit face parte din categoria celor dezvoltate în conformitate cu schema de certificare pentru auditorii IRCA (Curs No. A17574), SGS România numărându-se printre primii furnizori de servicii de instruire pe piaţa internă care asigură un astfel de produs în domeniul ISO 50001:2011.

Competenţa şi recunoaşterea internaţională a tutorului responsabil cu susţinerea cursului recomandă în mod deosebit participarea dumneavoastră la acest stagiu de formare, având în vedere marele succes de care s-a bucurat această acţiune la prima susţinere în România din ianuarie 2013.

Tutorul cursului este domnul Jacques A. Khosrowabadi – Lead Auditor Sisteme de management Calitate, Mediu, OH&S, Energie şi Lead Tutor în cadrul SGS, cu o experienţă internaţională de 14 ani în domeniu. În calitate de Lead Auditor a condus sute de audituri de certificare QMS, EMS, OH&S nu numai în Iran, ci şi în ţările Uniunii Europene, Rusia, Emiratele Arabe, Africa de Sud.

Cursul oferit de SGS România este dezvoltat în conformitate cu schema de certificare pentru auditorii IRCA. Se pune accent pe interpretarea şi aplicarea cerinţelor ISO 50001:2011, planificarea şi efectuarea auditului, raportarea rezultatelor auditului şi activităţile de urmărire.

Prezentările vor fi însoţite de studii de caz, exerciţii individuale sau pe grupe de lucru şi simulări de audit.

Obiectivul acestui curs este ca participanţii să acumuleze cunoştinţele şi să dobândească aptitudinile necesare pentru efectuarea auditurilor de terţă-parte ale unui EnMS având ca referenţial standardul ISO 50001: 2011, în condiţiile aplicării ISO 19011 şi ISO 17021.

De ce ar trebui să participaţi la acest curs organizat de SGS România?

  • Pentru a înţelege modalităţile de evaluare a sistemelor de management energetic prin prisma auditurilor de terţă parte
  • Pentru dezvoltarea competenţelor personalului organizaţiei dvs care are responsabilităţi în managementul energetic
  • Pentru dobândirea cunoştinţelor necesare

– stabilirii domeniului unui EnMS, înţelegerii standardelor referitoare la EnMS precum şi înţelegerii unei certificări de terţă parte;
– planificării, conducerii, raportării şi urmăririi unui audit EnMS în conformitate cu ISO 19011 şi ISO 17021;

Cui se adresează acest curs?
Manageri şi specialişti care menţin şi supraveghează un sistem de management energetic conform ISO 50001: 2011 sau care doresc implementarea acestuia; viitori auditori, manageri sau responsabili energetici.

Structura cursului:
Cursul are un caracter eminamente aplicativ, punându-se accent pe tehnicile de învăţare accelerată prin exerciţii şi studii de caz, astfel încât obţinerea cunoştinţelor şi deprinderilor de audit să fie primul obiectiv pe care instruirea îl urmăreşte. Studiile de caz, exerciţiile individuale sau pe grupe de lucru şi simulările activităţilor de audit vor avea ponderea majoră în cadrul cursului.

Prin modul de structurare a materialelor şi prin abordarea sa, cursul urmăreşte:

  • înţelegerea cerinţelor standardului de referinţă pentru sistemele de management al energiei, ISO 50001: 2011, din perspectiva celor care evaluează sistemul;
  • înţelegerea diferenţelor faţă de EN 16001: 2009
  • cunoaşterea şi înţelegerea terminologiei specifice auditului sistemului de management al energiei
  • cunoaşterea principiilor şi obiectivelor auditului
  • cunoaşterea tehnicilor utilizate în procesul de audit
  • explicarea auditului de sistem de management în conformitate cu prevederile ghidului ISO 19011 şi ISO 17021
  • obţinerea deprinderilor şi abilităţilor practice pentru realizarea auditului

Cunoaşterea standardelor de bază (ISO 50001, ISO 19011 şi ISO 17021) va fi baza teoretică a cursului de instruire.

Condiţii de participare: Educaţia de bază într-un domeniu tehnic sau chiar în cel energetic, cunoaşterea standardului ISO 50001, experienţa ca responsabil energetic sau ca auditor intern sau extern pentru alte sisteme de management pot constitui serioase avantaje pentru participanţi.

Evaluarea cursanţilor include 2 componente de bază:

  • evaluarea continuă, pe toată durata cursului, a performanţei individuale în raport cu obiectivele cursului;
  • examinare scrisă la finalul cursului.

Pe baza rezultatelor evaluării se va emite pentru fiecare participant diplomă de absolvire a cursului IRCA sau după caz certificat de participare.

Taxa de participare la acest curs este de 750 EURO +TVA/participant.

În cazul participării a două sau mai multe persoane din partea aceleiaşi organizaţii se va acorda un discount, respectiv 700 Euro+TVA / participant.

În preţul cursului sunt incluse:

  • materialele cursului (suport de curs, manualul de instruire, handout-urile pentru activităţile de workshop)
  • accesul pe durata cursului la standardul ISO 50001: 2011
  • diplomă de absolvire a cursului sau, după caz, diplomă de participare
  • masă de prânz şi trataţiile pentru pauze

Plata se va face în contul SGS România SA, deschis la ING BANK, Sucursala Bucureşti, cod RO74 INGB 000 1008111 468910, confirmarea se va face prin transmiterea cu 3 zile înainte de desfăşurarea cursului, a ordinului de plata vizat de Bancă, către reprezentanţii SGS România SĂ, Tel : +40 21 335b4683/84/85, Fax : +40 21 335 46 20.

Persoane de contact:
Raluca Florea – System&Services certification Business Manager; Tel: 0741 168 797; e-mail: [email protected]
Munteanu Otilia – Sales Representative SGS România; Tel: 0744 33 61 62; e-mail: [email protected]

Având convingerea că acest curs, prin gradul de noutate şi calificarea pe care o oferă, corespunde necesarului dumneavoastră de instruire, aşteptăm confirmarea participării dumneavoastră, până în dată de 15 octombrie 2014.

DESCARCĂ INVITAȚIA