Acasă » Electricitate » Trilaterala decide asupra legilor UE privind energia curată

Trilaterala decide asupra legilor UE privind energia curată

31 mai 2018
Electricitate
Energynomics

Negociatorii UE speră că săptămâna aceasta va fi cea pe care toată lumea a așteptat-o, odată cu adoptarea a două dosare energetice esențiale, cel privind energia regenerabilă și cel privind eficiența energetică.

Miguel Arias Cañete, Comisarul UE pentru Acțiune Climatică și Energie, s-a pronunțat public în favoarea creșterii nivelului obiectivelor privind eficiența energetică. “Ritmul rapid al schimbării” în tehnologie “înseamnă că acum putem stabili un nivel al țintelor chiar mai ridicat decât cifra de 30% pe care am folosit-o atunci când am elaborat propunerile inițiale, în 2016”, a scris el, citat de Euractiv.com.

Desigur, decizia finală va reveni Parlamentului și Consiliului, a spus el. “Primul a propus un obiectiv UE obligatoriu de 35%, în timp ce acela din urmă, un obiectiv de 30%. Astfel, putem presupune că va fi găsit în acest interval un nivel de compromis”, a scris el, pe site-ul europeanfiles.eu.

Măsurile privind eficiența energetică reprezintă modalitatea cea mai rentabilă de a sprijini trecerea la o economie cu emisii reduse de carbon și, în același timp, stimularea oportunităților de investiții, creșterea și ocupare a forței de muncă în Europa. ”În ultimii 10 ani, UE a implementat deja o serie de măsuri solide pentru a îmbunătăți eficiența energetică în toate sectoarele, în special prin directivele existente privind eficiența energetică și performanța energetică a clădirilor, precum și prin normele importante privind etichetarea ecologică și a etichetei energetice”.

Aceste măsuri au contribuit considerabil la reducerea consumului de energie al UE și au ajutat consumatorii să facă economii considerabile, susține Cañete.

Autor: Energynomics

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *