Acasă » Petrol și Gaze » Transformările din sectorul de petrol și gaze determină schimbări fiscale la nivel global

Transformările din sectorul de petrol și gaze determină schimbări fiscale la nivel global

5 octombrie 2018
Macroeconomie
energynomics

Transformările din sectorul de petrol și gaze și creșterea sub așteptări a producției determină statele care dețin resurse să adopte schimbări fiscale pentru stimularea investițiilor, potrivit celui mai recent studiu dat publicității de EY. Documentul arată că structurile fiscale și modelele de afaceri din întreaga lume continuă se schimbe, alimentate de incertitudinea continuă în ceea ce privește viitorul energiei.

Investițiile în tehnologia digitală generează tot mai multă eficiență, constată Derek Leith, EY Global Oil & Gas Tax Leader, și oferă, totodată, noi oportunități pentru nou intrații pe piață. Această tendință „determină guvernele să se adapteze la structuri mai extinse de impozite pentru energie, care să ajute companiile să investească în portofolii mai largi de active”, spune expertul citat.

Ghidul fiscal 2018 realizat de EY arată că modificările structurilor fiscale reflectă impactul unui preț mai stabil al petrolului și creșterea încrederii în industrie. Aceasta a determinat creșterea accesului la capital, pe măsură ce investitorii sunt interesați de câștiguri imediate într-o piață de petrol și gaze revigorată.

Leith consideră că odată cu creșterea disponibilității capitalului competiția pentru investiții devine acerbă în țările cu resurse de hidrocarburi. Guvernele își revizuiesc regimul fiscal pentru a menține și atrage noi investiții, dar și pentru a-și accelera transformarea.

Sistemul fiscal din SUA a suferit cea mai importantă schimbare fiscală privind reducerile fiscale și locurile de muncă, fiind introduse modificări ample ale sistemului federal de impozitare a veniturilor.

Experții EY notează faptul că în România se află în dezbatere noutăți privind regimul fiscal specific exploatărilor offshore – sector care necesită un regim fiscal bine reglementat și calibrat date fiind resursele și potențialul din Marea Neagră ce pot asigura independența energetică a țării.

În ghidul fiscal EY apare și o secțiune dedicată sistemului fiscal românesc aferent sectorului de petrol și gaze.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *