Acasă » Electricitate » Transelectrica numește noi membri provizorii în Consiliul de Supraveghere

Transelectrica numește noi membri provizorii în Consiliul de Supraveghere

30 mai 2018
Electricitate
Energynomics

Acţionarii Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica au numit ieri şapte membri provizorii în Consiliul de Supraveghere, începând cu data de 31 mai, cu o durată de patru luni. Cei şapte sunt: Gheorghe Olteanu, Ion Ciuculete, Liviu Ilaşi, Adrian Mitroi, Alin-Sorin Mitrică, Fănel Mihalcea şi Constantin Dumitru.

Transelectrica este Operatorul de Transport şi de Sistem din România, care gestionează, operează, întreţine, modernizează şi dezvoltă reţeaua de transport care cuprinde 81 staţii electrice de transformare, cu o capacitate de circa 38.000 MVA şi 8.834,4 km de linii electrice aeriene de 110/220 kV, 400 kV şi 750 kV, aflate în gestiunea a opt sucursale de transport, conform News.ro.

Compania are circa 2.200 de salariaţi şi se află sub autoritatea Ministerului Economiei. Transelectrica are o capitalizare bursieră de 1,49 miliarde lei.

Autor: Energynomics

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *