Acasă » Interes general » Transelectrica: energia din surse regenerabile a ajuns la o capacitate de 4,412 MW

Transelectrica: energia din surse regenerabile a ajuns la o capacitate de 4,412 MW

6 martie 2014
Interes general
Bogdan Tudorache

Proiectele de producere a energiei din surse regenerabile au ajuns la o capacitate totală de 4.412 MW la finele lunii ianuarie 2014, potrivit datelor furnizate de Transelectrica.

Astfel, în sistem existau proiectele eoliene cu o putere de 2.704 MW, parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de 1.077 MW, microhidrocentrale de 536 MW și proiecte pe bază de biomasă cu o putere cumulată de 95 MW.

Producătorii de energie regenerabilă primesc subvenții sub forma certificatelor verzi, pe care le plătesc toți consumatorii, inclusiv cei casnici, și care sunt reliefate separat în factura lunară la electricitate, conform Agerpres.

Pentru 2013, Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a stabilit, săptămâna trecută, o cotă obligatorie de 0,224 de certificate verzi pe MWh față de nivelul de 0,1188 certificate verzi pe MWh pentru anul 2012.

România și-a asumat ca 24% din consumul de electricitate din anul 2020 să provină din surse regenerabile, însă ANRE a anunțat că această țintă a fost deja atinsă, la 1 ianuarie 2014.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *