Acasă » Electricitate » Transelectrica dezvoltă segmentul de 400 kV Oradea Sud – Nădab

Transelectrica dezvoltă segmentul de 400 kV Oradea Sud – Nădab

27 octombrie 2020
Electricitate
Energynomics

Transelectrica are în lucru LEA 400 kV Oradea Sud – Nădab, care va permite o creștere a capacității de transfer în interconexiune pe direcția export cu 100 MW, iar pe direcția import cu 300 MW, ceea ce contribuie la conformarea României la obligațiile care îi revin din implementarea Regulamentelor UE.

”Angajamentul pentru investițiile în infrastructura energetică de transport asumat de către conducerea CNTEE Transelectrica SA este ferm și se încadrează în traiectoria planificată. În acest sens, președintele Directoratului, Cătălin Nițu, alături de membrii Directoratului, Andreea Miu și Bogdan Marcu au verificat stadiul lucrărilor pentru finalizarea tronsonului Liniei Electrice Aeriene de 400 kV Oradea Sud-Nădab, parte din LEA 400 kV Oradea – Bekescsaba”, a transmis compania.

Proiectul Liniei Electrice Aeriene LEA 400 kV Oradea – Beckescsaba a fost inițiat în anul 2006, iar din 2008 tronsonul Oradea Sud-Nădab a fost în conservare, ca urmare a unor dificultăți legate în principal de procedurile de expropriere. Investiția, care va asigura creșterea capacității de interconexiune a țării și va contribui la completarea Inelului de 400 kV al României, a fost reluată în vara acestui an după mai bine de 12 ani de blocaje.

„Operaționalizarea acestei linii are un rol important în securizarea alimentării cu energie electrică în zona de nord-vest a țării. Beneficiile pe care le va aduce această investiție sunt raportate atât la bunăstarea comunităților locale, prin asigurarea unor condiții optime de funcționare a rețelelor interne de transport, cât și la atingerea obiectivelor europene în ceea ce privește realizarea pieței unice de energie electrică și la creșterea capacității de interconexiune. Realizarea acestei linii va însemna totodată și eliminarea congestiilor din zona de nord-vest. Ne-am stabilit un termen ambițios pentru finalizarea acestui tronson și ne propunem să-l respectăm cu ajutorul contractorului. Monitorizăm cu atenție acest șantier care va contribui la dezvoltarea României”, a declarat Cătălin Nițu, președintele Directoratului CNTEE Transelectrica SA.

Proiectul Liniei Electrice Aeriene 400 kV Oradea-Bekescsaba, o investiție totală de peste 87 de milioane de lei, a fost dat în folosință parțial începând cu anul 2008, și anume tronsonul de dublu circuit, LEA 400 kV Nădab (RO) – Bekescsaba (HU) cu o lungime de 60 de kilometri, din care pe teritoriul României 22 de kilometri, simultan cu LEA 400 kV Arad-Nădab. Tronsonul LEA 400 kV Oradea Sud – Nădab are o lungime totală de 72 de kilometri și este realizat parțial, urmând a fi finalizat în următoarele luni.

Autor: Energynomics

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *