Sari la conținut
Acasă » Electricitate » Transport » Transelectrica, Delgaz Grid și ESO semnează proiectul CARMEN, finanțare de 104 mil. euro prin Connecting Europe Facility

Transelectrica, Delgaz Grid și ESO semnează proiectul CARMEN, finanțare de 104 mil. euro prin Connecting Europe Facility

    25 mai 2026
    Electricitate
    energynomics

    Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica, operatorul național de transport și sistem din România, a semnat, vineri 22 mai 2026, în calitate de partener, contractul de finanțare pentru Proiectul „Smart Grid” CARMEN, în valoare totală de circa 207 milioane euro, alături de inițiatorul proiectului Delgaz Grid SA, compania de distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale, parte a grupului E.ON România, și de ESO, operatorul de transport al energiei din Bulgaria, în calitate de partener.

    Contractul a fost semnat cu reprezentanții Agenției Executive Europene pentru Climă, Infrastructură și Mediu, în prezența participanților la nivel înalt ai Comisiei Europene.

    Din valoarea totală a proiectului de circa 207 milioane de euro, finanțarea europeană reprezintă aproximativ 104 milioane euro, asigurată prin programul Comisiei Europene „Connecting Europe Facility”, dedicat Proiectelor de Interes Comun, diferența urmând a fi asigurată de cei trei parteneri din fonduri proprii.

    Din valoarea totală a proiectului, componenta ce revine Delgaz Grid se ridică la 77,5 milioane de euro, din care aproape 39 milioane euro reprezintă fonduri europene nerambursabile.  Componenta ce revine Transelectrica se ridică la 70,7 milioane de euro, din care aproape 35,4 milioane euro reprezintă fonduri europene nerambursabile, iar componenta care revine ESO este de 59,3 milioane de euro, din care 29,6 milioane de euro fonduri nerambursabile.

    Ceremonia de semnare a Contractului de finanțare a avut loc în Danemarca, la Copenhaga, în marja celei de-a 12-a ediții a Energy Infrastructure Forum desfășurată în perioada 21-22 mai, unul dintre cele mai importante evenimente europene dedicate infrastructurii energetice. Momentul are o semnificație aparte, marcând recunoașterea la nivel european a importanței strategice a Proiectului pentru viitorul energetic al regiunii.

    Evenimentul a avut loc în prezența lui Dan Jannik Jørgensen, Comisarul European pentru Energie și Locuințe, alături de reprezentanții companiilor partenere din România și Bulgaria: Volker Raffel, președintele Consiliului de Administrație al Delgaz Grid, Daniela Mocanu, Director Afaceri Europene Transelectrica și Kiril Georgiev, CEO ESO Bulgaria.

    „CARMEN este primul Proiect de Interes Comun din aria tematică Smart Grids care obține finanțare pentru dezvoltarea și modernizarea rețelelor de transport și distribuție din România. Am făcut un pas foarte important în  derularea acestui proiect strategic atât pentru companiile noastre, cât și pentru sistemele energetice din cele două țări. Proiectul va contribui în mod direct la creșterea capacității rețelelor de a prelua energia produsă descentralizat. Sprijinim, astfel, producătorii de energie din surse regenerabile, viitorii prosumatori și, în egală măsură, consumatorii finali de energie electrică”, a declarat Volker Raffel, președintele Consiliului de Administrație al Delgaz Grid.

    „Obținerea finanțării europene pentru proiectul CARMEN confirmă importanța dezvoltării infrastructurii energetice inteligente la nivel regional și european. Pentru Transelectrica, acest proiect reprezintă un pas în sensul accelerării procesului de digitalizare a rețelei electrice de transport, al creșterii capacității de integrare a energiei din surse regenerabile și consolidarea securității energetice. Prin colaborarea strânsă dintre operatorii de transport și distribuție din România și Bulgaria, contribuim împreună la consolidarea unei  rețele interconectate mai flexibile, mai reziliente și mai bine pregătită să facă față provocărilor tranziției energetice. Îi felicit pe cei care au făcut posibil acest proiect din punct de vedere tehnic, dar în egală măsură și pe cei care au făcut posibilă obținerea acestei finanțări!”, a transmis Ștefăniță Munteanu, președintele Directoratului Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA.

    „În Bulgaria, modernizarea rețelei de transport al energiei electrice în cadrul acestui proiect urmărește creșterea capacității acesteia în nord-estul țării, pentru valorificarea potențialului de producere a energiei electrice verzi și pentru asigurarea transportului energiei din surse regenerabile de-a lungul coridorului prioritar Nord – Sud. Proiectul reprezintă o investiție de cea mai mare prioritate pentru companie și o continuare a eforturilor de a răspunde provocărilor sectorului energetic aflat în transformare. Investițiile realizate în cadrul proiectului CARMEN vor contribui la consolidarea stabilității rețelei și la creșterea capacității infrastructurii de transport în Europa de Sud-Est, pentru integrarea ponderii tot mai mari a noilor capacități de producție cu emisii zero. Finanțarea europeană va permite modernizarea rețelei astfel încât aceasta să răspundă în mod adecvat necesarului de energie electrică pentru mobilitatea curată, centrele de date și implementarea tehnologiilor de producere a hidrogenului verde. Implementarea proiectului va promova cooperarea transfrontalieră dintre Bulgaria și România, precum și cu țările vecine”, a declarat Kiril Georgiev, CEO al ESO, operatorul de transport și sistem din Bulgaria.

    Proiectul de Interes Comun CARMEN urmărește dezvoltarea unei rețele inteligente de transport și distribuție în scopul îmbunătățirii calității serviciilor oferite clienților deserviți și realizării de investiții care să asigure respectarea standardelor de performanță obligatorii, prin modernizarea şi digitalizarea infrastructurii de energie electrică.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *