Acasă » Electricitate » Transelectrica a lansat harta capacității de racordare la rețeaua de electricitate

Transelectrica a lansat harta capacității de racordare la rețeaua de electricitate

15 decembrie 2021
Electricitate
energynomics

Până în 2030, rețeaua electrică de transport va putea integra capacități noi de producție a energiei electrice de până la 11.500 MW, anunță Transelectrica. Operatorul național de transport și sistem pune la dispoziția celor interesați date referitoare la capacitatea rețelei de transport de a racorda unități noi de producție, în funcție de regiuni diferite ale țârii.

Începând de astăzi, 15 decembrie 2021, aceste informații sunt accesibile pe website-ul www.transelectrica.ro în formatul unei hărți interactive, care vizează anul 2021, precum și previziunile anilor 2025 și 2030, raportate la evoluțiile proiectelor de dezvoltare și consolidare a infrastructurii energetice de transport. Datele sunt prezentate pentru 10 regiuni ale țării, cu referire inclusiv la cererile de racordare existente, aflate în diferite etape de prelucrare, și vor fi actualizate în permanentă.

Consultați Harta capacității de racordare la rețea!

Potrivit calculelor realizate la nivelul Transelectrica, în prezent, rețeaua electrică de transport poate integra suplimentar o capacitate de producție de 8.900 MW. În anul 2025, aceasta va crește la 10.530 MW, iar în 2030 vom avea o capacitate disponibilă de 11.500 MW. Astfel, până în 2030, prin implementarea investițiilor aflate în derulare, se va înregistra o creștere cu 2.600 MW a capacității actuale de racordare la rețea.

Demersul de transparentizare inițiat de Transelectrica vine în întâmpinarea aplicării prevederilor proiectului de ordin al ANRE privind publicarea datelor despre capacitatea de instalare și racordare la rețea a unităților de generare a energiei electrice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *