Acasă » Petrol și Gaze » Traderii europeni depozitează gaze în Ucraina în pofida riscului prezentat de război

Traderii europeni depozitează gaze în Ucraina în pofida riscului prezentat de război

9 august 2023
Petrol și Gaze
energynomics

Traderii europeni de gaze au început să depoziteze gaze naturale în Ucraina, profitând de avantajul oferit de prețurile scăzute şi capacitățile disponibile acolo, indiferent de riscurile care decurg din război, au declarat pentru Reuters mai mulți traderi şi oficiali ai unor companii.

După invadarea Ucrainei de către Rusia, care a început în luna februarie 2022, Uniunea Europeană a încercat să îşi asigure capacități de stocare de gaze pentru a face față reducerii livrărilor de gaze ruseşti, în special în lunile de iarnă când cererea atinge nivelul de vârf, conform Agerpres.

Blocul comunitar ar urma să îşi atingă, până la data de 1 noiembrie, ținta de umplere a depozitelor de gaze până la 90% din capacitate.

Traderii intervievați de Reuters spun că există o logică comercială în depozitarea de gaze în Ucraina, pe lângă depozitele de pe teritoriul UE, pentru a profita de prețurile mai mici din prezent versus livrările viitoare. În prezent cotațiile la gaze cu livrare în luna septembrie sunt de aproximativ 30 de euro pentru un Megawat oră, comparativ cu prețuri forward de 49 de euro pentru un Megawat oră în primul trimestru din 2024.

Grupul ceh EPH subliniază că decizia de a utiliza depozitele de gaze din Ucraina este şi un semn de încredere în Ucraina. „EP Commodities transportă gaze naturale în Ucraina şi utilizează facilitățile de depozitare a gazelor din Ucraina. Credem că sistemul de transport şi stocare de gaze din Ucraina şi-a dovedit fiabilitatea chiar şi într-o situație extrem de dificilă cum este războiul”, a declarat Miroslav Hasko, preşedintele diviziei EP Commodities din cadrul grupului EPH. Hasko nu a dezvăluit însă despre ce cantități de gaze este vorba.

Potrivit platformei GIE, depozitele de gaze din țările UE erau la un grad de umplere de 87% la data de 7 august 2023.

„Vedem un trend pozitiv în ceea ce priveşte injectarea de gaze de către traderii străini în facilitățile noastre de stocare”, a anunțat compania ucraineană de stat Ukrtransgas, parte a grupului energetic Naftogaz. Potrivit acestui grup, clienții străini ar putea utiliza capacități de stocare de peste 10 miliarde de metri cubi în Ucraina, din capacitatea totală de țării de aproximativ 30 miliarde metri cubi, în principal în vestul țării, care este departe de linia frontului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *