Acasă » Petrol și Gaze » Traderi: Vor apărea probleme în aprovizionarea cu benzină şi motorină, din cauza războiului

Traderi: Vor apărea probleme în aprovizionarea cu benzină şi motorină, din cauza războiului

23 martie 2022
Consumatori
energynomics

Pieţele de energie şi materii prime sunt în stare de şoc după invadarea Ucrainei de către Rusia, au apreciat principalele firme de trading, care au avertizat că ar putea apărea probleme în aprovizionarea cu benzină şi motorină şi o recesiune economică în Europa, dacă livrările din Rusia vor continua să scadă, informează Reuters.

Preţurile la gaze naturale, petrol, metale şi produse agricole au explodat de la debutul războiului şi au devenit atât de volatile încât companiile au fost nevoite să îşi reducă volumul tranzacţiilor.

Directorii generali ai primelor patru mari companii care fac tranzacţii cu energie, Vitol, Gunvor, Mercuria şi Trafigura, au subliniat că în special piaţa gazelor naturale a devenit una disfuncţională din cauza unor „margin calls” (apeluri în marjă, n.r.) care au devenit imposibil de gestionat.

„Cu cât războiul se prelungeşte cu atât cresc şansele de recesiune economică”, a spus directorul general de la Vitol, Russell Hardy, la evenimentul FT Commodities Global Summit.

Pieţele energetice aveau puţine capacităţi de rezervă înainte de 24 februarie, când Rusia a lansat invazia Ucrainei. Acum vor avea probleme în a compensa o pierdere potenţială de aproximativ două milioane de barili de petrol pe zi din Rusia, ţară care concurează cu Arabia Saudită pentru titlul de cel mai mare exportator mondial de petrol.

„Din punct de vedere economic, Rusia va pierde. Europa nu se va descurca nici ea mai bine cu o criză a refugiaţilor şi preţuri mai mari la materii prime”, a declarat şi directorul general de la Mercuria, Marco Dunand, adăugând că ţările din Golf vor fi cele care vor profita cel mai mult de pe urma creşterii preţului şi a faptului că vor fi intermediari între Occident şi Rusia.

Principala îngrijorare pentru Europa este motorina. Europa importă aproape jumătate din necesarul său de motorină din Rusia şi ar putea să se confrunte cu o criză de aprovizionare, susţin companiile de trading, iar Trafigura adaugă faptul că şi America Latină şi Africa ar putea fi afectate, conform Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *