###author###
După ce Rusia a atentat la integritatea teritorială a Ucrainei prin trimiterea unor forțe armate de insurgență în Crimeea, au apărut apeluri din presa economică, lideri politici ori analiști din geopolitica resurselor naturale pentru întețirea exporturilor de gaz natural lichefiat (GNL) din SUA către Europa.
Oricât de bine reverberează această propunere, ea nu poate sta în picioare din orice punct de vedere am privi problema. Mult mai inteligentă și de efect, cu consecințe imediate asupra Rusiei și echilibrul său bugetar și monetar, este liberalizarea exporturilor de țiței din partea SUA. În prețul petrolului constă adevărata vulnerabilitate economică a Rusiei, nu în cel al gazului.
Sunt câteva motive pentru care o astfel de măsură este cea potrivită, motive indicate de experimentul recent: eliberarea din rezervele strategice de țiței ale SUA a unei cantități modeste de petrol, de doar 5 milioane de barili, care au reverberat imediat pe piețele internaționale. Dar să vedem mai întâi care sunt acum efectele legii americane din domeniul comerțului cu gaz în străinătate pentru a demonstra de ce exportul de GNL nu poate ajuta în condițiile unei crize de tipul celei din Ucraina.
Șase permise de export de GNL în șase ani de mandat pentru Obama; exportul începe la minim 4 ani după acordarea licenței
Biroul pentru Securitatea Furnizării de Gaz și Petrol reglementează exportul de gaz prin intermediul secțiunii 3 din Legea Gazului Natural din 1938, în jurul căreia gravitează o sumă de alte reglementări și legi secundare care pot împinge procesul de acordare al permisului și până la o durată de cinci ani. Legislația primară din SUA divide tipul export în export către state care au acord de comerț liber cu SUA (state FTA) și export către state care nu au acord de comerț liber cu SUA (non-FTA).
În prezent, cele mai multe state dispuse, cel puțin declarativ, să importe GNL din SUA, inclusiv Ucraina, nu au un astfel de acord semnat cu Washingtonul. Japonia, cel mai mare cumpărător individual de GNL din lume, nu are un acord FTA cu SUA. De fapt, SUA are semnate acorduri FTA cu doar 17 state.
Recepționarea permisului pentru export de GNL către state non-FTA durează considerabil mai mult, și în procesul de analiză a cererii depuse de exportator este luată în considerare o noțiune vagă: să nu afecteze interesul național american. Acestei condiții nu i-a fost alocată un algoritm de calcul ori de evaluare obiectivă, și rămâne la latitudinea Departamentului Energiei (DOE) pentru ce destinații acordă liber la export și pentru care nu.
În timpul mandatelor lui Barack Obama, DOE a acordat doar șase licențe de export către state non-FTA. Acordarea licenței de export nu presupune însă un export imediat. Cheniere Energy, o companie care deține o stație de lichefiere în Louisiana, a primit licența de export către state non-FTA în 2011, dar nu va putea exporta mai devreme de 2015.
Lobby-ul venit din partea American Petroleum Institute, coaliția de afaceri a celor mai puternice 500 de companii din energie prezente în SUA s-a întețit în ultimele săptămâni în ceea ce privește relaxarea reglementărilor privind exportul gazului către destinații care au ambele tipuri de relații economice cu SUA. Huffington Post scrie că în primele două săptămâni de la debutul crizei din Ucraina, în Congresul American au fost introduse nu mai puțin de șase proiecte de lege care propuneau schimbări pentru accelerarea procedurilor de obținere a permisului de export al GNL.
Producție internă de gaz mare, discounturi oferite consumatorilor pentru cotă de piață și exporturi minore
Prilejul conflictului ruso-ucrainean nu a fost ratat de societățile producătoare de gaz, care vor să culeagă beneficii de dincolo de granița nord-americană. ”Cu siguranță ne place faptul că Ucraina a adus în centrul dezbaterii chestiunea exporturilor de GNL”, a declarat directorul executive al America’s Natural Gas Alliance, cel mai important patronat al companiilor independente de gaz.
Cererile venite din parte companiilor americane care extrag și comercializează această resursă nu sunt noi. Din 2007, potrivit Center for Responsive Politics, companiile din petrol și gaze au angajat peste 750 de oameni în activități de lobby pe această problemă, și au făcut contribuții electorale care au depășit 150 milioane de dolari. Deși rata anuală de creștere a producției domestice de gaz o depășește pe cea a creșterii consumului, exporturile americane de gaz sunt de neglijat pe piața mondială a GNL-ului.
Producția internă de gaz și țiței a SUA s-a mărit considerabil și țițeiul importat este adus în cantități din ce în ce mai mici și exclusiv din state care nu au o istorie a întreruperii furnizării către SUA, dar o legislație permisivă în ceea ce privește exporturile de gaz către alte piețe nu este văzută cu ochi buni de puternicele industrii americane mari consumatoare de energie: agricultură, petrochimie, chimie, auto, militare și producătorii de electricitate.
Secretarul energiei din SUA: America nu are capacitatea de a exporta masiv GNL
O altă componentă pentru care presiunea aplicată prin export de țiței, care va avea efecte asupra Rusiei imediat cum se deschid marile burse de petrol din lume, trebuie să fie preferată presiunii aplicate prin export de GNL, stă în capacitatea tehnică de export de GNL a SUA și în cea de lichefiere a UE.
Ambele se află la ani distanță de a fi pe atât de funcționale pe cât ar trebui pentru a influența cu ceva situația din teren. În plus, costurile de dezvoltare a infrastructurii de scală în lichefiere și regazeificare, la fiecare capăt al lanțului logistic, ar angrena fonduri care, pentru multe state ale UE, sunt înafara posibilităților. Potrivit DOE american, în Mai 2013 existau doar două facilități cu aprobări de export GNL către state non-FTA, dar nici una nu poate exporta încă: Freeport în Texas (începe exportul în 2017), și Sabine Pass în Louisiana (începe exportul în 2015).
Exportul masiv de GNL nu este văzut ca fiind o posibilitate la îndemână Americii în următorii ani chiar de către Ministrul său de energie, Ernest Moniz. Acesta a afirmat răspicat că SUA nu dețin capacitatea fizică de a exporta GNL și măsura nu va soluționa criza din Ucraina și nici nu va îndepărta vulnerabilitățile europene. În plus, când SUA vor deține capacitatea de a putea exporta masiv GNL, guvernul nu va putea determina încotro se duc exporturile căci guvernul nu este angajat în activități economice de acest tip, ci doar companiile private.
Într-adevăr, colaborarea strânsă între companiile private de resurse energetice și guvernul american a fost mai mult o excepție decât o regulă în sistemul american, mai ales din pricina formei de guvernământ federale, care a dat putere de decizie și reglementare în energie fiecărui stat în parte. Așa ajungem să avem tarife complet reglementate la electricitate în Arizona sau Texas și tarife complet dereglementate în nordul SUA.
Este Europa cea mai bună oportunitate comercială pentru GNL-ul american?
Când GNL-ul american își va găsi drumul către piețele UE, acest lucru va fi consecința unui răspuns din partea pieței, dictat de un preț avantajos. Trebuie precizat că marii comercianți de GNL, precum Qatar, intrați de mult pe această piață, dar și o răsfoire a aplicațiilor pentru permise de export din America arată că UE va trebui să concureze pentru GNL cu piețele asiatice, în căutare de furnizori predictibili și dispuse să ofere prețuri mai mari decât plătesc acum europenii, în medie, pentru gazul primit prin conducte.
Chiar dacă Europa va deveni un cumpărător major de GNL, este foarte probabil ca majoritatea încărcăturilor americane să se îndrepte cu preponderență către Pacific. Apoi, în contextul în care pe piețele mondiale sunt deja jucători puternici și terminale de export și primire funcționale, în construcție și planificate de ordinul sutelor, ia naștere întrebarea cât de viabile comercial vor mai fi în câțiva ani exporturile către Europa, din moment ce există și acum furnizori de GNL care o pot alimenta oricând.
În plus, SUA nu a mai importat GNL atât cât planifica datorită boom-ului intern în producție din șisturi. Prin urmare, Europa deja a beneficiat de cantități crescute de GNL pe care le putea cumpăra de pe piețele spot ori forward, oferind posibilitatea unor state de a renegocia contractele pentru gazele de conductă din Rusia, oportunitate care nu a fost folosită corespunzător.
Rusia are nevoie de cel puțin 110 dolari/baril pentru un buget echilibrat
Datele oferite de autoritățile rusești arată că veniturile venite la bugetul federal din vânzările de gaz peste hotare ating în jur de 9% din bugetul total, pe când cele provenite din petrol ating aproape 40%. Vice-primierul rus Yogor Gaidar, într-un puseu de sinceritate, a remarcat și că sistemul socialist din fost URSS nu s-a putut întreține de la un punct încolo decât prin mari deficite și producție pe stoc din pricina erodării bazei fiscale a regimului ca urmare a declinului prețului petrolului vândut peste hotare.
Pentru prima dată din 1990, înainte de începutul primului război din Irak, SUA a scos la vânzare o cantitate de țiței de doar 5 milioane de barili din rezervele strategice proprii, sub pretextul că dorește să testeze viabilitatea tehnică a instalațiilor și a procedurilor de lucru. Sigur, în momentul în care Rusia a escaladat conflictul cu Ucraina și apare o astfel de operațiune economică americană, nu se poate afirma că este o simplă întâmplare.
Efectul a fost totuși real: SUA poate influența prețul petrolului pe piețele internaționale, dislocând avantaje substanțiale pe care Rusia le-ar obține. În perioada de până la vânzarea de țiței din 14 martie, prețul petrolului a scăzut la minimul ultimelor 2 luni. Permisiunea exportului de țiței american de către firme, susținută chiar și câteva luni, ar scădea prețul petrolului până la niveluri nesustenabile pentru guvernul rus, făcându-i viața foarte grea.
Mai multe analize arată că Rusia are nevoie de un preț de 110 dolari/baril la petrol doar pentru a-și ține bugetul echilibrat. Totodată, Gazprom are monopolul exporturilor de gaz ale Rusiei, iar metodologia sa de calcul pentru prețurile gazelor este construită pe baza indexării prețului gazului cu prețul țițeiului în cadrul unor contracte pe termen lung. Un preț la țiței mai mic atrage renegocierea clauzelor din contractele de furnizare de gaz, în caz contrat clientul putând fi pierdut în fața pieței spot, pe care Gazprom nu o agreează.
Creșterea economică accelerată a Rusiei dintre anii 2000 și 2008 a fost dirijată în proporție covârșitoare de prețuri în continuă creștere ale petrolului rusesc. Cum a venit criza, cum în 2009 economia Rusiei s-a contractat în termeni reali cu procente din două cifre, și cu greu a revenit la creșteri modește, tot pe fondul revenirii prețului la petrol. Restul economiei rusești, alimentată într-o formă sau alta tot de cotația petrolului, întâmpină serioase provocări, iar bugetele regiunilor și provinciilor rusești nu mai beneficiază de toată gama de subvenții și fonduri sociale oferită de Moscova pentru a ține alegătorii liniștiți.