Acasă » Interes general » Digitalizare » Ștefan Zvara (EnergoBit): Creșterea performanței sistemului energetic va susține dezvoltarea durabilă a societății

Ștefan Zvara (EnergoBit): Creșterea performanței sistemului energetic va susține dezvoltarea durabilă a societății

26 mai 2021
Digitalizare
Gabriel Avăcăriței

EnergoBit a împlinit 30 de ani de la înființare în 2020, iar de-a lungul timpului s-a dezvoltat dintr-un furnizor de echipamente pentru ingineria electrică în furnizor pentru toate etapele unui proiect energetic. În prezent, departamentul de proiectare al EnergoBit este implicat în realizarea studiilor și documentațiilor de proiectare pentru puteri instalate ce însumează peste 2.000 MW în proiecte solare și 1.000 MW în proiecte eoliene.

”Dacă în trecut zona de eficiență energetică era privită doar prin prisma unei economii de resurse sau costuri, astăzi, odată cu Green Deal-ul și angajamentele asumate la nivelul UE, vorbim despre o abordare mult mai complexă, în care trebuie ținut cont de mai mulți factori. Pe de o parte, avem parte de o lume într-o continuă schimbare accelerată, cu o tendință de urbanizare crescută, cu o populație care-și schimbă preferințele în ceea ce privește zona de transport și de consum. Pe de altă parte, avem o infrastructură energetică deficitară, poate pe alocuri depășită. Astfel, astăzi, soluțiile de eficiență energetică trebuie să cuprindă elemente de dezvoltare, atât din zona infrastructurii energetice, cât și elemente din zona de mobilitate electrică. Toate acestea trebuie să fie integrate într-o activitate care să ducă la o dezvoltare durabilă, la crearea de noi locuri de muncă”, a afirmat Ștefan Zvara, Commercial Manager Power Systems, EnergoBit, în cadrul conferinței „Digitalizare și Eficiență energetică – Cluj-Napoca”, organizate de Energynomics.

”În ceea ce privește zona de energie curată, evoluțiile tehnologice și ale echipamentelor din această zonă, soluțiile de stocare și evoluția lor, ne fac să credem că sectorul energetic va contribui la o dezvoltare sustenabilă a societății”.

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI ȘTEFAN ZVARA

EnergoBit a acordat, încă din 2008, o atenție deosebită proiectelor legate de energii regenerabile, astfel încât a participat la realizarea unor proiecte de acest fel ce însumează peste 2.000 MW putere instalată. ”Au fost în principal proiecte eoliene și fotovoltaice, dar am realizat și câteva proiecte în zona microhidrocentralelor și a unor mici centrale de cogenerare. Dintre acestea, ne mândrim că am participat la realizarea celui mai mare parc eolian terestru din Europa, cu o putere instalată de 600 MW – e vorba de proiectul Fântânele-Cogealac.

 width=Am participat și la realizarea celui mai mare parc fotovoltaic din România – proiectul de la Ucea (55 MW – n.r.), dar mai avem un proiect cu care ne mândrim, chiar dacă este un proiect mai mic, este un proiect fotovoltaic care utilizează tehnologia Tracker pe două axe, un proiect de 1 MW realizat la Primăria Miroslava din Iași”, a spus el. Totodată, compania a participat la execuția a două proiecte de stocare – unul în parc eolian și unul solar.

Conferința „Digitalizare și Eficiență energetică Cluj-Napoca” a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul partenerilor noștri ABB, Cargus, Claritech, CREESC, Eaton, Enel X România, EnergoBit, Kawasaki Gas Turbines Europe, Photomate, Renovatio, Simtel, Wiren.

Peste 220 de persoane s-au înscris pe platforma MyConnector pentru a participa la dialog.

Autor: Gabriel Avăcăriței

Jurnalist experimentat atât în mass-media tradiționale, cât și în cele noi, Gabriel este redactorul șef al Energynomics din 2013. Excelentele sale abilități de comunicare, organizare a informației și editare sunt puse la treabă zi de zi, pentru a dezvolta proiectele platformei de comunicare Energynomics: site-ul, revista și evenimentele proprii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *