Acasă » Petrol și Gaze » Statul vinde la vară 26% din acţiunile la Rompetrol Rafinare pentru 200 milioane de dolari

Statul vinde la vară 26% din acţiunile la Rompetrol Rafinare pentru 200 milioane de dolari

20 martie 2014
Petrol și Gaze
Bogdan Tudorache

Statul va lansa în această vară licitaţia prin care vrea să vândă 26% din Rompetrol Rafinare, iar preţul de pornire va fi de 200 milioane de dolari, cel oferit de acţionarul majoritar, grupul Rompetrol, a declarat Gabriel Dumitraşcu, directorul Direcţiei Privatizări din Departamentul pentru Energie.

În această vară lansăm licitaţia pentru vânzarea pachetului de 26% (din Rompetrol Rafinare, n.r). Diferenţa de 18% va rămâne la stat”, a declarat Dumitraşcu.

Potrivit unor surse, de pachetul reprezentând 26% din acţiunile Rompetrol Rafinare sunt interesate mai multe companii, printre care şi o companie arabă, conform Mediafax. În prezent, statul român deţine 44,69% din Rompetrol Rafinare, iar după vânzarea a 26,7% din acţiuni va rămâne cu o participaţie de 18%.

Vicepreşedintele Rompetrol, Azamat Zhangulov, declara în ianuarie, într-o conferinţă de presă, că preţul de 200 milioane de dolari oferit statului român de KazMunai Gaz pentru 26,7% din acţiunile Rompetrol Rafinare este „cel mai bun posibil” şi maximul pe care compania îl va plăti.

Pe de altă parte, președintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chirițoiu, spunea în luna ianuarie că Guvernul va trebui să scoată la licitaţie pachetul de 26,7%.

Guvernul a adoptat în luna ianuarie o hotărârea de aprobare a memorandumul convenit cu Rompetrol prin care se sting, pe cale amiabilă, litigiile aflate pe rolul instanţelor de judecată dintre Ministerul Finanţelor şi The Rompetrol Group. De asemenea, The Rompetrol Group s-a angajat să achiziţioneze un număr de acţiuni emise de Rompetrol Rafinare Constanţa reprezentând 26,6959 % din capitalul social, în schimbul a 200 milioane dolari.

Alte 350 milioane de dolari vor fi investite în costrucția unei centrale de cogenerare pe platforma rafinăriei Petromidia și în extinderea rețelei de benzinării în România.

Memorandumul mai prevede constituirea unui fond de investiţii de un miliard de dolari, „în funcţie de condiţiile pieţei”, cu o participare a statului român sub forma unei societăţi pe acţiuni care va investi în proiecte din domeniul energetic din România. Durata investiţională este proiectată până la şapte ani, iar proiectele vor fi selectate de grupul Rompetrol „în baza unor considerente economice solide”, conform politicii în materie de investiţii.

The Rompetrol Group, controlat de compania de stat KazMunayGaz din Kazahstan, este prezent în 12 ţări şi are peste 7.000 de angajaţi.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *