Sari la conținut
Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » Sprijin american pentru strategia energetică naţională a României

Sprijin american pentru strategia energetică naţională a României

    30 aprilie 2014
    Consumatori
    Gabriel Avăcăriței

    Ministrul român al afacerilor externe Titus Corlăţean a avut, la Washington, o întrevedere cu Secretarul american Energiei, Ernest Moniz. Şeful diplomaţiei române s-a referit la interesul autorităţilor de la Bucureşti pentru consolidarea Parteneriatului Strategic România-SUA şi pentru amplificarea dimensiunii economice a acestuia, accentuând rolul domeniului energetic.

    Ministrul Corlăţean a discutat inclusiv posibilitatea ca SUA să ofere sprijin în vederea actualizării strategiei naţionale a României în domeniul energiei.

    Demnitarul român a subliniat importanţa aplicării de politici eficiente, de natură să reasigure securitatea aprovizionării cu energie a Europei şi să furnizeze Ucrainei resurse energetice alternative viabile.

    Un cadru legislativ şi instituţional optim pentru investiţiile străine.

    Referindu-se la securitatea energetică în plan regional, în special în contextul evoluţiilor din imediata vecinătate a ţării noastre, ministrul român al afacerilor externe a reiterat necesitatea creşterii interconectivităţii infrastructurii energetice în Europa Est, în special în ceea ce priveşte Republica Moldova, şi a promovării proiectelor energetice inter-regionale care permit conectarea pieţei europene la resurse alternative de gaz, cum ar fi cele din zona Caspică, Mediterană şi Orientul Mijlociu.

    De asemenea, şeful diplomaţiei române a subliniat hotărârea Guvernului României de a acţiona pentru consolidarea prezenţei în România a companiilor americane din domeniu şi atragerea de noi investiţii americane în procesul de modernizare a economiei, cu accent atât pe asigurarea unui mediu de afaceri transparent şi predictibil, cât şi pe avantajele poziţionării geostrategice a României pentru companiile energetice care doresc să dezvolte activităţi de explorare sau de producţie.

    În această privință, secretarul american al Energiei Ernest Moniz a salutat demersurile autorităţilor române de a asigura un cadru legislativ şi instituţional optim pentru investiţiile străine şi, implicit, cele americane în domeniul energetic. A reiterat, de asemenea, interesul american faţă de proiectele destinate creşterii independenţei energetice a statelor din Europa, inclusiv pentru România, în special în actualul context regional al crizei din Ucraina, prin diversificarea resurselor şi creşterea numărului de furnizori de gaz.

    Titus Corlățean a subliniat sprijinul Guvernului României pentru finalizarea cu succes a viitorului Parteneriat Trans-Atlantic privind Comerţul şi Investiţiile (TTIP) în domeniul energetic, în special în ceea ce priveşte diversificarea resurselor, comerţul cu energie şi liberalizarea pieţei de energie.

    Autor: Gabriel Avăcăriței

    Gabriel Avăcăriței este jurnalist și comunicator cu peste un deceniu de experiență în sectorul energetic din România. Din 2013, este redactor-șef al Energynomics, cea mai importantă platformă de comunicare B2B pentru industria energetică la nivel național. Gabriel moderează toate conferințele și dezbaterile Energynomics, aducând claritate și profunzime discuțiilor dintre factorii de decizie politică, liderii de afaceri și inovatori. Sub coordonarea sa, Energynomics a evoluat în cel mai cuprinzător proiect editorial din domeniul energetic din România, combinând un site de știri, o revistă trimestrială și un portofoliu larg de evenimente din industrie care informează și conectează comunitatea energetică.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *