Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » SOCAR deschide alte patru benzinării și ajunge la 20 de stații de alimentare în România

SOCAR deschide alte patru benzinării și ajunge la 20 de stații de alimentare în România

20 noiembrie 2013
Consumatori
energynomics

Compania națională de petrol și gaze a Azerbaijanului (SOCAR) a inaugurat în România încă patru benzinării. Două unități au fost deschise în Oradea, una în Buzău și una în localitatea Alexandru cel Bun din județul Neamţ.

După această investiție ce a depășit 5 milioane de euro, SOCAR deține în România 20 de stații de alimentare, dintre care șapte au fost deschise în 2013.

socar 1Extinderea rețelei de benzinării în Oradea, dar și în alte zone ale țării, țin de „semnalul unei campanii de extindere naţională pe care ne-o dorim cât mai rapidă”, spune Directorul General al SOCAR România.

Cele 20 de benzinării sunt situate în judeţele Iaşi, Botoşani, Suceava, Neamţ, Bihor şi Buzău. SOCAR a investit până în prezent în România aproximativ 50 milioane de euro.

SOCAR lipsește momentan din București, dar lucrurile sunt pe cale să se schimbe. „În Capitală suntem destul de avansaţi cu lucrările primei benzinării sub brand-ul SOCAR”, spune oficialul companiei azere.

Totodată, Directorul filialei SOCAR din România anunță extinderi în Timişoara, Adjud, Bacău, Focşani, Cluj, Iaşi, Râmnicu Vâlcea, Bistriţa, Arad, Constanţa şi Deva, cu scopul final de a opera 300 de benzinării la finalul campaniei de investiții greenfield și achiziție de unități de la benzinari independenți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *