Acasă » Interes general » Senat: Strategia energetică și PNIESC trebuie adoptate de Parlament

Senat: Strategia energetică și PNIESC trebuie adoptate de Parlament

12 august 2020
Interes general
energynomics

Senatul a adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede că Strategia energetică a României şi Planul Naţional Integrat în domeniul energiei şi schimbărilor climatice pentru perioada 2021-2030 vor fi adoptate de Parlament, după aprobarea în Guvern.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 în acest sens a fost iniţiată de mai mulţi parlamentari PSD.

Potrivit celor adoptate, „Strategia energetică naţională defineşte obiectivele sectorului energiei electrice pe termen mediu şi lung şi modalităţile de realizare a acestora, în condiţiile asigurării unei dezvoltări durabile a economiei naţionale. Strategia energetică se elaborează de ministerul de resort, se aprobă de Guvern, cu consultarea organizaţiilor neguvernamentale, a partenerilor sociali şi a reprezentanţilor mediului de afaceri şi se adoptă de către Parlament, prin lege”, conform Agerpres.

Planul Naţional Integrat în Domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice pentru perioada 2021- 2030 defineşte obiectivele sectorului energiei electrice pe toate cele 5 dimensiuni ale uniunii energetice: securitate energetică, piaţă internă, decarbonizarea, eficienţa energetică, cercetare, inovare şi competitivitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *