Acasă » Interes general » Schneider Electric și Grupul VELUX, parteneriat pentru noi contracte bilaterale de tip corporate PPA

Schneider Electric și Grupul VELUX, parteneriat pentru noi contracte bilaterale de tip corporate PPA

3 februarie 2021
Eolian
Energynomics

Grupul VELUX și Schneider Electric au stabilit un parteneriat prin care vor încheia contracte de achiziție de energie regenerabilă prin contracte bilaterale (PPA). Acest lucru va intensifica eforturile producătorului mondial de ferestre de acoperiș de a-și atinge obiectivul de 100% energie regenerabilă (RE100) până în 2023, care face parte din obiectivul său de neutralizare a emisiilor de carbon pentru 2030.

Viitoarele PPA (Power Purchase Agreements) își propun să permită dezvoltarea de noi proiecte de energie regenerabilă în toată Europa, Schneider Electric sprijinind Grupul VELUX în procesul de achiziții în calitate de consilier full-service al cumpărătorului. Motivația principală a Grupului VELUX este de a-și atinge obiectivul RE 100 și de a aduce noi surse regenerabile în rețea.

Acest efort face parte din angajamentul Grupului VELUX de a deveni o companie 100% neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon. Mai mult, contribuie la reducerea la jumătate a emisiilor de carbon în lanțul său valoric până în 2030. În același timp, compania va căuta să-și neutralizeze întreaga sa amprentă istorică de carbon – datând de la înființare, în 1941 – prin proiecte de conservare a pădurilor, identificate și administrate de Worldwide Fund for Nature (WWF). Împreună, aceste inițiative sunt menite să susțină angajamentul general al Grupului VELUX de a deveni Lifetime Carbon Neutral până în 2041.

„Planeta se confruntă cu crize climatice și naturale duale, așa că ne-am angajat să facem tot ce ține de noi pentru a consolida un viitor mai sustenabil”, a declarat Jörn Neubert, Senior Vice President of Supply, grupul VELUX. „Suntem printre primele companii din lume – și prima companie din industria construcțiilor – care își asumă responsabilitatea atât pentru emisiile de carbon din trecut, cât și pentru cele viitoare, prin angajamentul nostru de a deveni Lifetime Carbon Neutral, iar acest parteneriat cu Schneider Electric este o parte importantă a realizării acestui lucru.”

„Este o onoare sa avem acest parteneriat cu grupul VELUX în călătoria sa de accelerare a decarbonizării cu energie regenerabilă”, a declarat Philippe Diez, vicepreședintele EMEA Energy & Sustainability Services Schneider Electric. „Grupul VELUX este un pionier devotat al climatului corporativ și al acțiunilor legate de natură. Asumarea responsabilității nu numai pentru impactul din trecut, ci și pentru emisiile viitoare, este atât inovatoare, cât și inspirațională. Suntem încântați să-i ajutăm în accelerarea obiectivelor climatice și să le susținem angajamentul cel mai important de a deveni Lifetime Carbon Neutral până în 2041”.

Autor: Energynomics

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *