Acasă » Electricitate » Schneider Electric prezintă sistemul de management energetic Smart Panel în Chişinău

Schneider Electric prezintă sistemul de management energetic Smart Panel în Chişinău

17 martie 2016
Distribuţie
energynomics

Schneider Electric participă, în perioada 16-19 martie, la cea de-a XX-a ediție a expoziției internaționale Moldenergy din Chișinău, unicul proiect expozițional din Republica Moldova specializat în echipamente electrice, termice şi electrotehnice, precum şi în tehnologii de conservare a energiei, anunță compania de automatizări. Firma va prezenta acolo cele mai noi echipamente și soluţii inteligente pe care le comercializează pentru uz în industrie, energie, infrastructură și clădiri.

„Participarea la Moldenergy a devenit deja o tradiție pentru Schneider Electric, întrucât acest eveniment ne oferă cea mai importantă oportunitate de a interacționa și de a ne consolida relațiile cu clienții și partenerii din Republica Moldova, precum și de a ne face cunoscute produsele și soluțiile disponibile pe plan local. Ediția de anul acesta a expoziției reprezintă, în același timp, prima ocazie a companiei de prezentare a noii strategii de brand – Life is On – concentrată pe conectivitate, astfel că le-am pregătit participanților un stand special cu acest concept”, a declarat Marius Perșinaru, Președinte Schneider Electric România și Republica Moldova.

O noutate pe piaţa din Republica Moldova, prezentată în cadrul Moldenergy, este Smart Panel, un sistem de management al energiei care generează economii sustenabile în clădirile mici și mijlocii, precum spații de birouri, centre comerciale sau hoteluri. Această soluţie este uşor de implementat, ajută la reducerea costurilor cu energia şi sprijină clienţii care sunt interesaţi să îndeplinească normele europene destinate clădirilor verzi.

Totodată, compania propune pentru sectorul rezidențial din această țară soluții bazate pe sistemul KNX de control al consumului de energie, care ajută la transformarea locuințelor în case inteligente. Aceste soluții permit conectarea tuturor dispozitivelor într-o singură platformă, ceea ce asigură economii importante de energie și bani, precum și un confort ridicat, datorită creării de scenarii pentru consumul de energie sau chiar gestionării acestuia de la distanță, prin intermediul unei aplicații instalate pe smartphone sau tabletă.

De asemenea, Schneider Electric va prezenta la Chişinău o nouă gamă de variatoare de turaţie Altivar Process, din care fac parte convertizoarele de frecvenţă IP 21, IP 54 sau IP 55 pentru motoare sincrone şi asincrone. Acestea pot fi utilizate atât în industria apei, industria minieră, industria petrolului şi gazelor, cât şi în industria alimentară, oferind flexibilitate şi economii de energie de până la 40% în standby, explică reprezentanții firmei.

O altă propunere a Schneider Electric pentru industrie este suita de soluţii software MachineStruxure™, care oferă posibilitatea unui control flexibil al maşinilor şi este concepută pentru a reduce complexitatea aplicaţiilor.

Pentru segmentul de energie şi infrastructură, dar şi pentru cel industrial, Schneider Electric va expune SEPAM Seria 80, un releu digital de înaltă performanţă pentru toate aplicaţiile de protecţie, precum şi VAMP 57, un releu multifuncţional pentru protecţie feederi şi motoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *