Acasă » Petrol și Gaze » Rompetrol Rafinare anunță noi contracte de sute de milioane de dolari cu KazMunayGas

Rompetrol Rafinare anunță noi contracte de sute de milioane de dolari cu KazMunayGas

21 iulie 2017
Petrol și Gaze
Bogdan Tudorache

Rompetrol Rafinare (RRC) a anunțat încheierea unor noi contracte. Astfel, RRC a achiziționat de la KazMunayGas Trading AG (subsidiară a companiei-mamă) petrol în valoare de circa 140 milioane de dolari (139,6 milioane USD), în diverse contracte la termen, conform unui raport remis BVB.

Totodată, RRC a achizițonat de la KMG motorină în valoare de 21,7 milioane USD. În calitate de furnizor, RRC a vândut către KazMunayGas Trading AG produse petroliere 111 milioane dolari și circa 2,4 milioane euro.

RRC a vândut companiei turce TRG PETROL n-hexan în valoare de 2,7 milioane de dolari.

Deasemenea, RRC a anunțat o nouă valoare a contractului de furnizare către Uzina Termoelectrica Midia, de 13,04 milioane dolari anual, ca urmare a modificării prețului gazelor combustibile.

Compania a anunțat recent că volumul de țiței transferat de către KMG International prin terminalul offshore operat în Marea Neagră a ajuns în prima jumătate a anului 2017 la peste 32 milioane de tone, de la punerea sa în funcțiune, care a avut loc în 2009. Lucrările de construcție ale terminalului aflat la 8,8 kilometri în largul Mării Negre au început în 2007, investiția totală ridicându-se la peste 100 milioane de dolari SUA.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *