Acasă » Electricitate » ROMATOM: Aderarea României la NEA obligă la eforturi de menţinere şi depăşire a capabilităţilor nucleare

ROMATOM: Aderarea României la NEA obligă la eforturi de menţinere şi depăşire a capabilităţilor nucleare

8 iunie 2017
Electricitate
energynomics

România depăşeşte cadrul european în care evoluează în mod curent prin aderarea la Agenţia pentru Energie Nucleară (NEA) a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), devenind astfel, parte a unei comunităţi nucleare mondiale de prestigiu, ceea ce obligă la eforturi continue de menţinere şi depăşire a capabilităţilor, precizează Asociația Forumul Atomic Român (ROMATOM).

”Prin realizarea noilor unităţi de la Cernavodă şi extinderea duratei de viaţă a celor existente, dezvoltarea reactorilor de Generaţie IV, România va fi parte a eforturilor de creştere a producţiei mondiale de energie electrică în instalații nucleare”, au afirmat reprezentanții ROMATOM într-un comunicat remis energynomics.ro.

”Printr-o creştere a contribuţiei acesteia de la 11% din producţia globală de electricitate, în prezent, la circa 17% în anul 2050, cu o creştere a capacităţii instalate în acelaşi orizont de timp de la 396 GW la 930 GW, va asigura alături de regenerabile atingerea ţintelor propuse de reducere a emisiilor de carbon”, se arată în comunicat.

Potrivit ROMATOM, ”aderarea României la Agenţia pentru Energie Nucleară (NEA), reprezintă un mare pas înainte, este rezultatul unui efort concertat depus de autorităţile centrale şi de specialiştii în domeniul nuclear din România, după o evaluare riguroasă efectuată de experţi NEA, care a inclus operarea şi securitatea instalaţiilor nucleare, cercetarea din domeniul nuclear, managementul şi depozitarea deşeurilor radioactive, legislaţia si cadrul specific de reglementare, precum şi industria nucleară în ansamblu”.
”Sperăm că parcursul nuclear al ţării noastre nu se va opri la Unităţile 1 şi 2 de la Cernavodă, unităţi cu performanţe recunoscute la nivel mondial, şi va continua cu Unităţile 3 şi 4, dar şi cu alte proiecte inovatoare, care reprezintă provocări pentru cercetarea românească, referindu-ne doar la reactorul de Generaţie IV ALFRED, proiectul super-laserului de la Măgurele sau preocupările în domeniul criogeniei şi managementului tritiului. Având în vedere că proiectele nucleare necesită perioade relativ lungi de pregătire şi implementare, trecând de regulă peste ciclurile electorale, continuitatea şi consistenţa deciziilor politice pe termen lung sunt factori esenţiali pentru un program naţional nuclear de succes”, au explicat reprezentanții ROMATOM.
Prim-ministrul Sorin Grindeanu a participat, la Paris, la ceremonia de aderare a României la Agenţia pentru Energie Nucleară a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), la care au fost prezenți secretarul general al OCDE, Angel Gurria, şi directorul general al NEA, William D. Magwood.
”Guvernul consideră că România este deplin pregătită pentru începerea negocierilor de aderare la OCDE, pe baza meritelor și rezultatelor economice. Suntem optimiști că o decizie în acest sens va fi luată cât mai curând”, a declarat Sorin Grindeanu.
Agenţia pentru Energie Nucleară (NEA) are misunea de a sprijini cele 31 de state membre, din rândul naţiunilor dezvoltate de pe glob, la care se adaugă acum România şi Argentina, în menţinerea şi dezvoltarea în continuare, prin cooperare internaţională, a bazelor ştiinţifice, tehnologice şi juridice necesare pentru o utilizare sigură, ecologică şi economică a energiei nucleare în scopuri paşnice.

România şi Argentina s-au alăturat miercuri, 07 iunie, celor 31 de state membre NEA, ţări cu cele mai avansate programe nucleare din lume.

Potrivit Guvernului, ”prin aderare, se recunoaşte faptul că România dispune de infrastructură şi o industrie naţională dezvoltată în domeniul energiei nucleare şi utilizează o tehnologie nucleară sigură, fiind angajată în adoptarea celor mai bune practici în domeniu”.

”Industria nucleară din România este conștientă de faptul că aderarea la NEA ne aduce o serie de drepturi, acces la o bază de date foarte complexă a agenției, precum și la multe alte informații, dar și obligația de a fi parte activă la procesele desfășurate în comitetele tehnice, schimburile de informații tehnice și programatice, parte a eforturilor de a dezvolta opinii comune în cadrul colectivelor de redactare a rapoartelor și a analizelor care intră în atribuțiile agenției”, au mai afirmat reprezentanții ROMATOM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *