Acasă » Interes general » România trebuie să plătească OMV daune de 287 mil. lei

România trebuie să plătească OMV daune de 287 mil. lei

30 iulie 2020
Interes general
Energynomics

Tribunalul Arbitral a emis pe data de 9 iulie 2020 decizia finală în arbitrajul iniţiat de OMV Aktiengesellschaft (OMV AG) la Camera Internaţională de Comerţ de la Paris împotriva Ministerului Mediului din România cu privire la anumite notificări de pretenţii ale Ministerului Mediului pentru costurile suportate de OMV Petrom cu privire la lucrări de dezafectare de sonde şi refacere a mediului, conform e-nergia.ro.

Informația apare în raportul cu rezultatele financiare ale OMV Petrom la șase luni.

Tribunalul arbitral a solicitat Ministerului Mediului din România să ramburseze OMV Petrom S.A. suma de 287,62 milioane de lei (aproape toată suma solicitată iniţial) şi dobânda aferentă.

Impactul deciziei este reflectat în rezultatele companiei pentru trimestrul al doilea din 2020 şi se referă în principal la recunoaşterea unui venit din dobânzi în rezultatul financiar net.

OMV a acţionat în judecată statul român la data de 7 martie, la Curtea de Arbitraj de la Paris, pentru că Guvernul nu a plătit o parte din cheltuielile legate de poluarea istorică şi de dezafectarea sondelor, potrivit datelor care apar în raportul companiei austriece.

Autor: Energynomics

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *