Acasă » Petrol și Gaze » Explorare și producție » România primește bani de la UE pentru curățarea mai multor zone contaminate cu petrol

România primește bani de la UE pentru curățarea mai multor zone contaminate cu petrol

energynomics

Comisia Europeană (CE) va acorda 74,3 milioane de euro României pentru curăţarea mai multor arii contaminate cu produse petroliere din mai multe judeţe. „Contribuția Uniunii Europene va însuma 74,3 milioane de euro dintr-o investiție totală de 119,7 milioane de euro. Ea va fi acoperită prin prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) în cadrul axei prioritare 2 Dezvoltarea sistemelor de gestionare integrată a deșeurilor și de reabilitare a ariilor contaminate istoric, ca parte integrantă a programului operațional de mediu al României. Proiectul urmează a fi implementat până la sfârșitul anului 2015”, potrivit unui comunicat al CE.

Fondurile vor fi folosite pentru reabilitarea mai multor batale de șlamuri de la combinatul chimic Doljchim și rafinăriile Petrobrazi și Arpechim, unităţi deținute de producătorul de petrol, gaze și electricitate OMV Petrom, controlat de grupul austriac OMV. Doljchim și Arpechim sunt închise.

Banii de la FEDR vor mai fi utilizați și pentru curățarea a 25 de bazine de explorare și producție a hidrocarburilor, amplasate în nouă județe, precum și ecologizarea a două depozite de comercializare a produselor petroliere, amplasate în județele Brăila și Vaslui. Comunicatul nu menţionează operatorul celor 25 de bazine de explorare și nici proprietarul celor două depozite de produse petroliere.

În comunicat se precizează că datorită acestui proiect, România va putea să își respecte obligațiile în domeniul protecției mediului, prin această investiție contribuindu-se la remedierea daunelor severe aduse mediului și la combaterea poluării.

Sursa

Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *