Acasă » Petrol și Gaze » România ar pierde miliarde de dolari dacă petroliștii fug de la Marea Neagră (Daniel Apostol)

România ar pierde miliarde de dolari dacă petroliștii fug de la Marea Neagră (Daniel Apostol)

9 octombrie 2018
Explorare și producție
energynomics

România vrea taxe mari la Marea Neagră; numai să aibă cine să le plătească. Povara fiscală crescută pune investițiile străine directe sub semnul întrebării și nici nu are cum să garanteze că statul va putea avea mai multe venituri bugetare din taxarea petroliștilor.

Înainte ca Parlamentul să adopte Legea Offshore, Marea Neagră era considerată o destinație sigură pentru derularea a două mari proiecte de investiții străine directe în sectorul energetic și ambele promiteau că ar intra în producție în următorii maxim cinci ani: în 2020, proiectul de exploatare de gaze naturale Midia, sub umbrela Carlyle Group, iar în 2022 proiectul Neptun Deep, operat de consorțiul ExxonMobil-OMV Petrom.

Dar mai întâi este așteptată decizia de investiție ce trebuie luată de către companiile care au în concesiune perimetrele respective. Pentru asta, companiile trebuie să fie sigure cel puțin de faptul că mediul de reglementare și regimul fiscal oferite de statul român sunt un factor favorabil investiției.

În timp ce cadrul de reglementare este construit extrem de strict (restrictiv), cadrul fiscal se anunță extrem de împovărător și ambele par să arunce în aer raționamentul economic al respectivelor proiecte de investiții.

Am asistat la contondențe politice în chiar sânul coaliției de guvernare cu privire la ultimele amendamente și forme ale legii ce va guverna exploatarea de gaze naturale la Marea Neagră și așteptăm noi dezbateri în Camera Deputaților (la comisii de specialitate, dar și în plen), care să exprime modul în care coaliția reușește (sau nu) să dea undă verde investitorilor în offshore-ul românesc.

Potrivit unor surse care citează un raport WoodMackenzie, dacă regimul fiscal va fi extrem de dur (cum arată ultimele amendamente disputate săptămâna asta), pierderea celor care au investit deja în explorarea perimetrelor în cauză ar putea ajunge la circa 2,6 miliarde de dolari calculate la valoarea prezentă netă. Și tot potrivit analizelor citate, pierderea statului român s-ar ridica la circa 7,5 miliarde de dolari, semnificând venituri bugetare potențiale, dar nerealizate, dacă cele două consorții de la Marea Neagră nu iau decizia de investiție, în condițiile unei legi offshore restrictive și a unui impozit suplimentar împovărător.

În același timp, o lege dură va scădea competitivitatea regională a României (vezi imaginea).

grafic apostol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *