Acasă » Evenimente Trecute » Există bani pentru energie, avem nevoie de un cadru stabil pentru proiectarea afacerilor (EBC, 5 oct)

Există bani pentru energie, avem nevoie de un cadru stabil pentru proiectarea afacerilor (EBC, 5 oct)

6 octombrie 2016
Evenimente Trecute
energynomics

Ediţia din 5 octombrie a Energy Breakfast Club a fost dedicată surselor de finanţare pentru proiectele energetice şi a reunit la Palatul Cesianu-Racoviţă peste 60 de experţi interesaţi de contextul financiar actual şi de posibilităţile de dezvoltare a afacerilor în domeniu. Radu Crăciun, CEO BCR Pensii şi Ovidiu Dumitrescu (CFA), director general adjunct Tradeville au lansat ideile în jurul cărora s-a construit schimburi de perspective şi propuneri de iniţiative viitoare.

Dialogul a pornit de la o sinteză a activităţii şi priorităţilor ministerului Energiei prezentată de Gabriel Avăcăriţei, redactor şef energynomics.ro. El s-a referit la evoluţiile pozitive consemnate în ultimele luni în legătură cu proiectele de interes comun european, în principal proiectul BRUA, care înseamnă o contribuţie de aproape 180 de milioane de euro din partea Uniunii Europene, dintr-o valoare totală estimată la 560 de milioane de euro care urmează a fi investiţi în intervalul 2017-2020. Deblocarea finanţărilor prin Planul Naţional de investiţii s-a concretizat în semnarea contractelor cu CE Oltenia pentru investiţiile de la Işalniţa şi Rovinari, şi cu OMV Petrom, urmând ca prima tranşă să ajungă la companii până la finalul acestui an, iar celelalte sunt eşalonate anual până în 2020. Gabriel Avăcăriţei a mai amintit despre intenţia ministerului Energiei de a scoate la vânzare pachete de acţiuni prin ofertă publică iniţială la CE Oltenia şi Hidroelectrica şi, prin licitaţie cu strigare la Rompetrol Rafinare.

Suntem aproape de finalul unei perioade de creştere economică

Supraîncălzire România are o creştere economică spectaculoasă, cea mai amplă din Europa, cu o estimare de 5% avans al PIB-ului în 2016, potrivit FMI. Creşterea economică este însă stimulată în principal de consum, nu de investiţii, a avertizat directorul general al BCR Pensii. „FMI se aşteaptă ca inflaţia să crească în anii următori şi aceasta are relevanţă pentru investiţii, pentru că odată cu inflaţia mai mare vom vedea şi creşterea dobânzilor la finanţarea în lei”, a explicat Radu Crăciun.

„În prezent, bani sunt din belşug. Băncile băltesc de lichiditate şi nu prea ştiu ce să mai facă cu banii – vedeţi dobânzile reduse de pe piaţa interbancară şi randamentele scăzute ale titlurilor de stat. Şi nu e vorba doar de bănci, este vorba şi despre companiile din energie care au un disponibil important de cash care nu este pus la lucru”, a spus Radu Crăciun.

Dar primul lucru de care ai nevoie pentru a face investiţii este o strategie energetică naţională, pentru a şti ce îşi propune statul român pentru anii viitori. „Într-o industrie capital intensivă, în lipsa unei bune predictibilităţi, apetitul pentru risc rămâne scăzut. Existenţa unei strategii energetice este o condiţie esenţială pentru deblocarea proiectelor investiţionale”, a conchis Radu Crăciun.

Fonduri de pensii Vorbind despre sursele de finanţare, directorul executiv al BCR Pensii a amintit faptul că în aproximativ doi ani fondurile private de pensii din România vor avea active în valoare de aproximativ 10 miliarde de euro. „Noi putem avea o expunere de maxim 5% pe un emitent. Dacă am găsi un emitent care să fie atât de interesant încât toate fondurile de pensii să-şi ia o expunere de 5% din 10 miliarde, ar însemna cam 500 de milioane de euro. O expunere pe un astfel de emitent se poate face în diferite forme, fie prin emisiune de acţiuni sau, mai uşor şi poate mai tentant, prin emisiune de obligaţiuni.” Radu Crăciun şi-a exprimat regretul că piaţa de obligaţiuni din România este extrem de săracă. „Încurajez firmele din care proveniţi să ia în considerare emisiunea de obligaţiuni pe bursa de valori, pentru că, vă spun sincer, în momentul de faţă nu prea mai avem în ce să investim pe bursa din România!”, a spus Radu Crăciun, adresându-se asistenţei.

Discrepanţe Revenind la indicatorii macroeconomici ai României, Radu Crăciun a observat că cifrele care arată bine pe medie, ascund discrepanţe majore între regiuni. „Divergenţele economice din interiorul României sunt în creştere şi asistăm la decuplarea dintre Moldova, pe de o parte, şi Transilvania, Bucureşti, pe de altă parte”. Vestul şi Centrul ţării sunt în zona supraîncălzirii, cu şomaj aproape de zero şi deficit de personal calificat, în vreme ce în Moldova, şomajul rămâne în apropierea cotei de 12-13% şi emigraţia economică se menţine substanţială. „Într-o parte avem capital şi în altă parte avem forţă de muncă, dar lipsa infrastructurii face ca forţa de muncă şi capitalul să nu se poată întâlni”, a subliniat Radu Crăciun.

În finalul intervenţiei sale, Radu Crăciun s-a referit la evoluţiile din contextul internaţional care, în opinia sa, reprezintă principalul risc pentru economia românească. „Avem o reaşezare de plăci tectonice la nivel geopolitic, iar România este extrem de vulnerabilă. Important este ca la nivel personal, la nivel de ţară, ca şi la nivel de business, să avem planuri de avarie, planuri pentru situaţii de criză”, a încheiat Radu Crăciun.

Avantajele listării la bursă, etape şi costuri implicate

În intervenţia domniei sale, Ovidiu Dumitrescu (CFA), director general adjunct Tradeville, a propus asistenţei o introducere în finanţarea prin ofertă publică iniţială de vânzare (IPO). Ovidiu Dumitrescu s-a referit la necesitatea listării companiilor pe plan local, ca fundament al unei strategii globale ulterioare. „O listare de succes din postura unei companii străine pe marile pieţe (Londra, New York, Frankfurt sau Tokyo) implică un efort considerabil mai mare decât listarea în plan local”, a argumentat Ovidiu Dumitrescu, iar omiterea acestui pas creşte riscul unui eşec. O experienţă de câţiva ani în plan local ajută în rafinarea practicilor de guvernanţă şi de comunicare, a mai spus Dumitrescu.

În continuare, reprezentantul Tradeville a estimat costul iniţial la listării la 2,5%, până la 9% din valoarea IPO, iar costurile ulterioare de menţinere pe bursă la 0,3-2,5% pe an. „Costurile, transparenţa suplimentară şi reducerea controlului sunt principalele argumente împotriva listării”, a spus Ovidiu Dumitrescu. În acelaşi timp, avantajele sunt cu mult mai numeroase:

  • accesul la capital (chiar şi când alte surse nu sunt disponibile)
  • creşterea vizibilităţii (pagina web, publicitate) atrage clientii
  • 35% din acţiuni pot asigura controlul în cazul unui acţionariat fragmentat
  • respectarea unor standarde de guvernanţă creşte valoarea firmei
  • face transferul între generaţii mai uşor (în acţiuni sau numerar)
  • creşterea notorietăţii permite condiţii mai bune de credit furnizori / bănci
  • dă o valoare de piaţă priceperii şi ingeniozităţii managerului
  • face mai uşoară atragerea unor angajaţi talentaţi

Au asistat la prezentări și au participat la discuții peste 60 de experţi, reprezentanți de la: Adrem Invest, Alpha Bank România, Ambasada Bulgariei, Ambasada Ungariei, Ascentor, BCR, BCR Pensii, BVB, Cabur, CONPET S.A., Elsaco Esco, ELVA Serv, Energobit ESCO, Eneria, Escorom, Fabiz ASE, Facilities Management Services SRL, Hotel Hilton, ICEMENERG, Investisia Group, Kerui Group, Mazars, OTP Asset Management, Power Electric SRL, Premier Palace SPA Hotel, Renomia, RINA Simtex SRL, Romelectro, Roy Croft Ross, SGS România, TEB Energy Business, Tradeville, Transelectrica, Ţuca Zbârcea, Unicredit, Valmere, Voith Hydro, wpd România SRL, WSB Energie Verde SRL.

Evenimentul a fost organizat de energynomics.ro și susținut de partenerii noștri: BCR Pensii, Premier Palace SPA Hotel, Ridgid, SGS România, Tradeville.

Participare

În 2016, energynomics.ro îşi propune să mai organizeze cel puţin încă 3 ediţii de Energy Breakfast Club. Calendarul şi temele propuse pot fi accesate aici.

Participarea la Energy Breakfast Club este deschisă tuturor profesioniștilor din industria energetică românească, precum și din sectoarele conexe, pe baza invitației personalizate lansate de energynomics.ro. Ne poți scrie la office aata energynomics.ro pentru a solicita o invitație!

Energy Breakfast Club este o întâlnire de 2-3 ore în care specialiștii din energie se pun la curent cu cele mai noi informații și cele mai influente opinii pe una dintre temele fierbinți ale momentului.

Din postura de gazdă, începând cu ora 09.00, energynomics.ro pune la dispoziție moderatorul și cafeaua, propune tema și lansează invitațiile către speakeri. Aceștia sunt selectați dintre cei mai buni cunoscători ai tematicii și devin responsabili cu provocările intelectuale și organizarea ideilor. Prezentările nu depășesc 20 de minute și se doresc a fi puncte de pornire pentru dinamice schimburi de idei și perspective.

Clubul se închide la ora 13.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *