Acasă » Regenerabile » Guvernul pregăteşte schema de ajutor pentru biomasă: 100 de milioane de euro în patru ani

Guvernul pregăteşte schema de ajutor pentru biomasă: 100 de milioane de euro în patru ani

6 octombrie 2016
Biomasă
energynomics

Ministerului Fondurilor Europene a publicat un proiect de Hotărâre de Guvern care prevede o schemă de ajutor în valoare totală de peste 100 de milioane de euro pentru sprijinirea investiţiilor în producţia de energie din surse regenerabile mai puţin exploatate, respectiv biomasă, biogaz, geotermal.

Bugetul total estimat alocat al schemei este de 100,63 milioane de euro, echivalent în lei, şi ar urma să fie alcătuit din fonduri europene nerambursabile asigurate prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi fonduri de cofinanţare publică asigurate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Fondurilor Europene, se arată în proiect. Pentru 2017 este prevăzută o sumă de peste 20,1 milioane de euro, pentru 2018 – 30,1 milioane de euro, pentru 2019 – 40,2 milioane de euro şi pentru 2020 – 10 milioane de euro.

„Ajutorul maxim care se poate acorda unei beneficiar nu poate depăşi 15.000.000 euro, pentru un proiect de investiţii. Intensitatea ajutorului de stat acordat prin prezenta schema de ajutor de stat nu poate depăşi 45% din costurile eligibile, pentru proiecte de investiţii în capacităţi de producere de energie din biomasă, biogaz şi surse geotermale, în cazul în care costurile eligibile sunt calculate pe baza Art. 41 alineatului (6) litera (a) şi (b) din Regulamentul (UE) nr.651/2014. Intensitatea ajutorului poate fi majorată cu 15% pentru investiţiile situate în zone asistate”, se mai arată în proiect.

Măsurile promovate prin prezentul act normativ sunt prevăzute a fi realizate în cadrul Axei prioritare 6 – Promovarea energiei curate şi eficienţei energetice în vederea susţinerii unei economii cu emisii scăzute de carbon, Obiectivul specific 6.1.Creşterea producţiei de energie din resurse regenerabile mai puţin exploatate (biomasă, biogaz, geotermal), din Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.

În nota de fundamentare a proiectului de HG, sunt preluate informaţii din Strategia națională pentru 2007-2020, potrivit cărora, în prezent, producția anuală totală de energie din surse regenerabile este de aproximativ 6 550 ktep, iar potențialul tehnic rămas neutilizat este de aproximativ 8 000 ktep, cu următoarele proporții

  • biomasă și biogaz – 47%
  • energie solară – 19%
  • energie eoliană – 19%
  • energie hidroelectrică – 14%
  • energie geotermală – 2%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *