Acasă » Interes general » Republicanii și democrații doresc deopotrivă o energie mai curată

Republicanii și democrații doresc deopotrivă o energie mai curată

21 decembrie 2016
Interes general
energynomics

Un nou raport relevă un sprijin puternic acordat de ambele partide din SUA unei energii mai curate, acordurilor internaționale privind schimbările climatice, precum și reducerii emisiilor de carbon.

Este aproape o dogmă acceptată că în Statele Unite ale Americii (și în alte câteva țări), liberalii sunt cu mult mai mult în favoarea luării unor măsuri de combatere a schimbărilor climatice, în timp ce conservatorii blochează astfel de acțiuni. De exemplu, în Statele Unite, a devenit un test de bază pentru candidații republicani să nege că oamenii sunt cauza schimbărilor climatice, pentru a încerca să susțină că acest lucru nu este important, în multe cazuri, să demonizeze mesagerii (oamenii de știință) și să se opună climatologiei pentru a nu fi cunoscut cât de grave sunt problemele, potrivit The Guardian.

Înțelepciunea convențională – și, de fapt, mesajul aparent evident din trecut – arată faptul că această negare constituie o politică eficientă. Dacă doriți ca să fții ales conservator, este de ajuns să fiți anti-știință.

Dar, probabil, ceea ce ne-am imaginat ca fiind atât de clar gândit nu este tocmai așa. Un studiu recent lansat de către universitățile Yale si George Mason care au efectuat un sondaj național de opinie în SUA relevă contrarul. Aproape 70% dintre alegătorii înscriși în SUA cred că țara lor ar trebui să participe la acorduri internaționale de limitare a încălzirii globale. Doar 1 din 8 din alegătorii înregistrați cred că SUA nu ar trebui să participe la astfel de acorduri. În mod similar, 70% dintre respondenți susțin limite pentru emisiile de dioxid de carbon, cea mai importantă emisie realizată de omenirere.

Mai mult, ei sunt de acord cu anumite limite, chiar dacă acestea vor aduce o creștere a costurilor energiei electrice. Adică 7 din 10 alegători înregistrați sunt de acord cu realizarea planului Obama privind energia curată. Atunci când au fost luate în considerare afilierile de partid, răspunsurile au fost de 85% pentru democrați, 62% în cazul independenților, și de 52% pentru republicani. Dar, chiar și printre republicani, ale căror funcționari glumesc sistematic vizavi de rezultatele științifice, majoritatea alegătorilor sunt de acord cu privire la importanța luării în serios a schimbărilor climatice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *