Specialiștii în domeniul construcțiilor trebuie să răspundă unor așteptări tot mai ridicate privind eficiența energetică, gestionarea corectă a deșeurilor și reducerea emisiilor de carbon, a afirmat Raul Pop, secretar de stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, într-un discurs adresat studenților Universității Tehnice de Construcții București (UTCB).
Potrivit acestuia, România se află în etapa finală a aderării la OECD, unde standardele de mediu, transparența și respectarea legii sunt esențiale.
„Mai nou, avem cerințe suplimentare care, inevitabil, vă vor influența și pe voi profesional: când vine beneficiarul și spune că vrea o clădire cu eficiență energetică ridicată, când vine cetățeanul și spune că nu vrea, spre exemplu, praf sau gălăgie sau deșeuri aruncate aiurea, când vine autoritatea de mediu sau primăria și spune că vrea să vadă exact ce am făcut cu deșeurile mele. (…) Toate aceste criterii suplimentare, pe fond, ne conduc spre o activitate cu emisii scăzute de carbon. Toate lucrurile sunt măsurabile și au un numitor comun, o unitate de măsură comună, această conversie în emisii de gaze cu efect de seră sau emisii echivalent carbon. Cred că meseria dvs. are o responsabilitate foarte mare. Dacă țin minte statisticile general valabile, clădirile generează undeva la 40% din emisiile de gaze cu efect de seră”, a menționat Raul Pop, citat de Agerpres.
El a subliniat că efectele schimbărilor climatice și ale fenomenelor meteorologice extreme trebuie privite și prin prisma responsabilității fiecăruia dintre noi.
„Fie construim un nou bloc de care vom fi mândri peste 10 ani, fie demolăm o construcție existentă, fie facem o amenajare urbanistică, toate lucrurile acestea vin la pachet și cu o responsabilitate suplimentară. Dacă până acum, responsabilitatea suplimentară era de natură economică: costuri, bugete, devize, mai nou, aceasta este de natură de mediu și, prin extindere, de partea de responsabilitate socială. Va fi legată și de criteriile privind modul în care plătim salariații, de practicile anticorupție, de multe alte criterii care ne aduc undeva între țările civilizate. Din punct de vedere al sustenabilității și al alinierii în România la niște standarde spre care pretindem că tindem, suntem într-o perioadă fastă de aproape final de proces de aderare la OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, n.r.), o organizație de elită a statelor lumii. În cadrul OCDE sunt 38 de state membre, până la Japonia, Australia, Noua Zeelandă, Statele Unite, bineînțeles, foarte multe state europene. România este pe ultima etapă a procesului de aderare. Sperăm că anul viitor, prin vară, să ni se confirme oficial că am fost acceptați. OCDE se bazează pe trei sau patru criterii foarte mari, pe care le urmărește la nivelul organizării societale a statului. Unul, rule of law, adică supremația fără tăgadă a legii; doi, criterii de mediu, statul să aibă grijă de sănătatea cetățenilor lui și trei, transparență și anticorupție. Așadar, pe direcția asta, eu cred că veți auzi, din ce în ce mai multe mesaje suplimentare, care o să vă complice viața, dar pe ansamblu cred că este bine pentru noi toți”, a adăugat secretarul de stat.
El a recomandat studenților să păstreze în permanență legătura cu universitatea pentru a crea „punți cu studenții care vin din urmă”.
„Mai departe, în viața profesională, când se discută între diverse categorii socio-economice, sindicate, patronate, autorități, diverse asociații profesionale, lucrurile deja devin limitative din punct de vedere al capacității de negociere. Dar aici sunteți într-o zonă ideală pentru a testa concepte, pentru a testa idei, pentru a deschide discuții, poate chiar și incomode. Eu v-aș sfătui, ca fost student, să folosiți tot timpul pe care îl aveți aici, pentru că după ce plecați din cadrul universitar, nu veți mai avea acest lux. Vă mai sfătuiesc ceva. După ce plecați într-o carieră în afara mediului universitar, să păstrați în permanență legătura cu universitatea și să vă întoarceți cât puteți de mult, ca să creați aceste punți cu studenții care vin din urmă pentru că, la final, dintr-o astfel de colaborare, nu am nici cea mai mică îndoială că vom beneficia cu toții”, a adăugat Raul Pop.
