Acasă » Regenerabile » Prosumatorii ar putea fi suprataxați dacă se depășește o capacitate de producție de peste 8%

Prosumatorii ar putea fi suprataxați dacă se depășește o capacitate de producție de peste 8%

10 octombrie 2023
Regenerabile
energynomics

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) va putea să mai diminueze sau să taxeze în plus investițiile prosumatorilor, dacă aceştia ajung la o capacitate de producție de peste 8% din puterea totală instalată a României, a declarat, marți, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaților, Bende Sandor.

„Vreau să vă spun că şi Uniunea Europeană şi legislația actualmente în vigoare spun că aceste facilități (pentru prosumatori – n. r.) se pot da şi se vor da atâta timp cât nu afectează rețelele. ANRE, în urma unui studiu, la sesizări, va putea să să mai oprească din aceste investiții şi trebuie să spunem cetățenilor, trebuie să ştie: în momentul în care prosumatorii ajung la o capacitate de producție de peste 8% din puterea totală instalată a României, ceea ce este considerat astăzi undeva la 18 GW, 18.000 de MW, atunci poate să mai diminueze sau să taxeze în plus aceste investiții. Asta ar trebui să fie în jurul, deci 8% din 18.000, undeva la 1.400 – 1.500 – 1.600 MW”, a spus Bende Sandor, conform Agerpres.

Acesta a subliniat că ne apropiem de această țintă, fiind depăşit nivelul de 1.000 MW putere instalată de prosumatori.

„Ne apropiem vertiginos. Am depăşit 1.000 MW puterea instalată şi problemele în rețelele de distribuție au început să apară. Este posibil că cineva va comanda un studiu să vedem dacă rezistă. În primul şi primul rând, avem nevoie şi de producție, avem nevoie şi de o tranziție spre energia verde. Avem nevoie şi de un preț pe care românii, cetățenii români şi firmele din România să le poată plăti şi să rămână competitive pe piață, dar avem nevoie şi de siguranță în ceea ce înseamnă furnizarea, distribuția energiei electrice. Şi aici nu ne putem juca”, a subliniat Bende Sandor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *