Acasă » Termo » Programul de închidere a minelor Lupeni şi Lonea se prelungeşte până la finalul anului 2027

Programul de închidere a minelor Lupeni şi Lonea se prelungeşte până la finalul anului 2027

26 aprilie 2017
Minerit
energynomics

Programul de închidere pentru minele Lupeni şi Lonea urmează să fie prelungit de la limita anului 2024 pentru sfârşitul anului 2027, pe fondul condiţiilor tehnice, de mediu şi sociale ale celor două exploatări, potrivit unei Convenţii privind continuitatea activităţii Complexului Energetic Hunedoara încheiate luni, 24 aprilie, între reprezentanţii Ministerului Energiei, cei ai Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian şi Sindicatului Muntele.

”Vom face demersuri ca prevederile acestei convenţii să fie trecute în lege astfel încât producţia de cărbune a acestor mine să fie luată ca şi “comandă de stat”, a declarat Ion Popescu, liderul Confederaţiei Sindicale Meridian.

“Trebuie să asigurăm, până în 2027, producţia pentru termocentrale cu cărbunele nostru, chiar dacă termocentralele noastre nu au nevoie de cărbune, noi trebuie să avem cărbune pe stoc. Orice gospodar, orice om, care are grijă de casa lui are o rezervă. (…) Urmează să o trecem în lege să-i obligăm ca până în 2027 acest cărbune să fie luat ca şi comandă de stat, să facem un stoc, în caz de ceva”, a explicat, marţi, Ion Popescu, citat de Agerpres.

El a precizat că mina Lupeni are o producţie de circa 1.100 de tone / lună şi peste 1.100 de angajaţi, iar celelalte mine ale Complexului Energetic Hunedoara (CEH) produc între 400 şi 800 de tone / lună.

”CEH numără în total în jur de 5.300 de angajaţi care lucrează la minele Lonea, Livezeni, Lupeni şi Vulcan, precum şi la termocentralele Mintia şi Paroşeni”, a mai declarat Ion Popescu.

De asemenea, Ion Popescu susţine că ”actualele interese sunt de a schimba profilul termocentralei din Deva din cărbune pe gaz, iar pe de altă parte de a aduce cărbune din afară, pentru care se ia un comision. Acum preţul din import este mai mic decât al nostru, dar atunci când nu-l mai avem este vai de cel care plăteşte”, a mai explicat şeful Meridian.

Documentul privind continuitatea activităţii CEH prevede că Ministerul Energiei va face demersuri pentru notificarea de închidere a minei Lupeni în decembrie 2018, faţă de septembrie 2017 cum era prevăzut iniţial.

“Prin actul de separare a activităţii miniere de cea energetică să se impună cu clauze ferme un Contract privind perioada de preluare a cantităţii de cărbune până la sfârşitul anului 2027 şi preţul de achiziţie al acestuia”, se precizează în comunicatul Confederaţiei Meridian.

Producătorul de energie intrase în insolvenţă la începutul anului 2016, însă instanţa a decis câteva luni mai târziu ieşirea companiei din reorganizare judiciară, în urma unor contestaţii. Astfel, în data de 7 februarie 2017, Tribunalul Hunedoara a respins o nouă cerere de intrare în insolvenţă înaintată instanţei de administraţia CEH şi de mai mulţi creditori.

Complexul Energetic Hunedoara are în subordine în jur de 6.000 de angajaţi care își desfățoară activitatea la minele de cărbune Lupeni, Lonea, Livezeni şi Vulcan şi la termocentralele Mintia şi Paroşeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *