Acasă » Electricitate » Distribuţie » Profitul operațional semestrial al CEZ România, în scădere față de cel de anul trecut

Profitul operațional semestrial al CEZ România, în scădere față de cel de anul trecut

14 august 2013
Distribuţie
energynomics

Profitul semestrial calculat înainte de dobânzi, taxe, deprecieri și amortizări (EBITDA) al CEZ România a ajuns la 109 milioane de euro, în scădere cu 7% față de cel din primul semestru al lui 2012. Conform datelor financiare făcute publice de către grupul ceh, rezultatul respectiv a fost influenţat de o plată extraordinară în contul datoriilor CFR.

Profitul EBITDA a urcat cu 41% pe segmentul de producţie şi trading, la 74 milioane de euro. Acest avans considerabil a fost creat de o producție ridicată venită din partea celor două parcuri eoliene din județul Constanța, Fântânele şi Cogealac, care au produs 700 de GWh în primele șase luni ale anului, față de doar 500 de Gwh pe primul semestru din 2012.

Distribuția și vânzarea au înregistrat un declin puternic, ajungând la un profit semestrial EBITDA de 35 milioane de euro, la jumătatea celui de anul trecut, iar divizia de vânzare de energie electrică a realizat un profit de 15,6 milioane de euro.
La nivelul grupului ceh, profitul EBITDA este de 1,9 miliarde de euro, cu doar 2% în creștere față de primul semestru din 2012, iar câştigul net a înregistrat un avans de 5%, până la nivelul de 1,1 miliarde de euro.

CEZ este una dintre cele mai mari companii de energie prezente pe piața românească de profil, și cel mai important investitor local în proiecte de energie regenerabilă. A pătruns pe piaţa românească de energie în 2005, prin preluarea filialei de distribuţie şi furnizare de energie Electrica din Oltenia, iar apoi s-a extin cu operaţiuni de producţie a energiei electrice, în turbine eoliene şi microhidrocentrale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *