Acasă » Electricitate » Profitul Electrica a crescut cu 30% în primul semestru

Profitul Electrica a crescut cu 30% în primul semestru

14 august 2015
Electricitate
energynomics

Grupul Electrica a înregistrat în primul semestru un profit net consolidat de 277 de milioane de lei, în creştere cu 64 de milioane de lei (+ 30%), faţă de perioada de referință a anului trecut, a anunțat grupul. Profitul operaţional în prima jumătate a anului a fost de 317 milioane de lei, cu 14% mai mare decât în aceeaşi perioadă din 2014.

“Rezultatele la nivelul Grupului au înregistrat și în Semestrul I din acest an o evoluție pozitivă, în linie cu obiectivele asumate. Creșterea profitabilitații vine aproape natural, ca efect a acțiunilor de restructurare și reorganizare a segmentului de servicii energetice, de eficientizare a activităților noastre, dar și în urma investițiilor realizate. Vreau sa menționez în mod special creșterea remarcabilă a profitabilitații atribuibilă acționarilor Electrica cu 46%.

Acest bilanț al evoluției deosebite a profitabilității vine la exact un an de la momentul istoric al listării Electrica, ceea ce dovedește încă odată că suntem pe drumul corect. Sigur, mai sunt multe de făcut! O parte importantă a strategiei noastre de afaceri include implementarea unui plan de investiții ambițios. Avem nevoie de investiții semnificative în segmentul de distribuție de energie. În plus, avem proiecte – unele aflate în plină desfășurare – de modernizări pentru îmbunătățirea eficienței și pentru creșterea calității serviciilor. La șase luni, am crescut investițiile cu peste 20% față de anul trecut, iar efectele acestui efort se vor reflecta pozitiv în rezultatele operaționale viitoare și într-o contribuție directă la dezvoltarea economiei românești”, a menționat directorul general al Electrica S.A., Ioan Roșca.

În perioada de șase luni încheiată la 30 iunie 2015, Electrica a înregistrat venituri din exploatare de 2,725 miliarde de lei, cu 237 de milioane de lei (+ 9,5%), față de aceeași perioadă a anului trecut. Veniturile din segmentul de distribuție de energie electrică au crescut cu 79 de milioane de lei (+ 7%), la circa 1,22 miliarde de lei, evoluție care se datorează creșterii cantității distribuite cu 6% față de perioada similara a anului 2014, în linie cu previziunile, informează comunicatul Electrica.

Veniturile din segmentul de furnizare de energie electrică au crescut cu 103 milioane de lei (+5%), la 2,166 miliarde de lei. Această evoluție se datorează atât creșterii cantității furnizate cu 2%, cât și creșterii cu 9% a valorii Certificatelor Verzi inclusă în factura către consumatorul final. În perioada respectivă, prețul mediu de vânzare a energiei electrice a scăzut cu 3,8%, mai notează Electrica în raportul semestrial.

În primul semestru, contribuția segmentului de distribuție și a segmentului de furnizare la veniturile Electrica a fost de 36%, respectiv 64%.

În cele șase luni, cheltuielile operaţionale au crescut cu 200 de milioane de lei (+9%), în principal datorită evoluției cheltuielii cu energia electrică achiziționată. Aceasta a crescut cu 155 de milioane de lei (+14%), la aproximativ 1,29 miliarde de lei, în primul rând din cauza creșterii costului energiei electrice achiziționate pentru furnizare și trading. În această perioadă, investițiile în rețelele electrice au crescut cu 30 de milioane de lei (+ 21%), atingând 175 de milioane de lei, a anunțat grupul.

În primele șase luni, Grupul Electrica a distribuit aproximativ 8,5 TWh, și a furnizat aproximativ 5 TWh de energie electrică, către un număr de aproximativ 3,59 milioane de consumatori finali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *