Acasă » Interes general » Problema sărăciei energetice nu se poate soluționa fără contribuția mediului privat

Problema sărăciei energetice nu se poate soluționa fără contribuția mediului privat

9 mai 2025
Interes general
energynomics

Problema sărăciei energetice nu se poate soluționa fără aportul mediului privat, a pledat George Jiglău, președintele Asociației Centrul pentru Studiul Democrației (ACSD), cu ocazia conferinței „Ziua Energiei”, organizate de Energynomics în cadrul Green Energy Expo & Romenvirotec 2025.

„Multe companii private spun că săracii energetici nu sunt problema lor, ci a statului, dar aceasta este o abordare greșită, pentru că, în primul rând, trecem foarte repede peste scopul social pe care ar trebui să îl aibă activitatea din zona privată de piață, iar în al doilea rând, deși știm că statul nu are resurse, pasăm problema tot în sarcina lui. Din punctul nostru de vedere, rezolvarea acestor probleme structurale, care s-au acumulat în timp și care alimentează sărăcia energetică de jos în sus, nu se poate face fără aportul actorilor privați din piață”, a spus el.

 

 

El a adăugat că multă lume suprapune sărăcia energetică cu sărăcia generală, dar acest lucru nu face decât să mute toată responsabilitatea pe umerii statului, care este astfel chemat să intervină cu măsuri de asistență socială. Sărăcia energetică este însă destul de clar definită în legislația privind consumatorul vulnerabil, adoptată în 2021, și este în acord cu recomandările Comisiei Europene. Aceasta ține cont de faptul că sărăcia energetică se află la confluența dintre performanța energetică a clădirilor de locuit, veniturile gospodăriilor și comportamentul de consum al cetățenilor.

„Definiția, în esență, spune că o gospodărie se află în sărăcie energetică dacă nu reușește să își acopere nevoile energetice minimale. Acest indicator al nevoilor energetice minimale este un principiu extrem de bun, pe care e foarte bine că îl avem în legislație – și de aici trebuie să pornim. Aceste nevoi energetice minimale nu au fost însă niciodată foarte clar operaționalizate, deși avem know-how-ul să facem asta și la nivel de stat. Odată ce știm ce este sărăcia energetică, apare întrebarea: ce facem cu săracii energetici? Pentru că aici avem o altă problemă, aceea a identificării lor”, a continuat Jiglău.

În prezent, la nivelul guvernului există trei sau patru inițiative de identificare a gospodăriilor care se află, într-o formă sau alta, în sărăcie energetică. Problema este că, neavând operaționalizat acel principiu al nevoilor energetice minimale, fiecare minister folosește alte criterii – și majoritatea criteriilor se referă doar la venituri. Această abordare creează un cerc vicios care alimentează percepția greșită că sărăcia energetică sau statutul de consumator vulnerabil înseamnă pur și simplu sărăcie.

Jiglău a subliniat că fenomenul sărăciei energetice este unul foarte dinamic, iar ultimii ani au demonstrat acest lucru din plin. Mai exact, săracii energetici nu sunt întotdeauna aceiași. Spre exemplu, în prezent sunt consumatori care, atâta timp cât plafonarea prețurilor este în vigoare, nu sunt neapărat afectați. Însă, în momentul în care se va ridica plafonarea la electricitate și, peste un an, la gaze, aceștia s-ar putea confrunta din nou cu probleme la plata facturilor, mai ales pentru încălzire. Totuși, consumatorii din clasa de mijloc ar putea fi interesați să adopte măsuri de prevenție în cazul unor astfel de șocuri, ceea ce creează inclusiv oportunități de business pentru companiile din sectorul energetic.

Conferința „Ziua energiei la Green Energy Expo & Romenvirotec” a fost organizată de Energynomics, cu susținerea partenerilor noștri Elektra Renewable Support, LONGi, SolaX Power și cu implicarea HENRO, COGEN România, CIGRE România și FEL România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *