Acasă » Regenerabile » Eolian » Prime Batteries și Monsson au pus în funcțiune cea mai mare capacitate de stocare din România

Prime Batteries și Monsson au pus în funcțiune cea mai mare capacitate de stocare din România

4 aprilie 2024
Eolian
energynomics

Prime Batteries și Monsson au pus  în funcțiune cea mai mare capacitate de stocare de energie electrică în baterii din România. Aceasta face parte din primul proiect hibrid fotovoltaic-eolian-baterii, în cadrul Parcului Eolian Mireasa, cu o capacitate de 50 MW, aflat în județul Constanța.

Unitatea de stocare are o putere instalată de 24 MWh – (6MWx4h), este construită în județul Constanța de către Monsson, printr-un proiect unicat, aflat în brevetare, și folosește baterii de producție autohtonă, produse de compania românească Prime Batteries Technology, conform Financialintelligence.

Această primă etapă este doar prima din cele trei care vor constitui un total de 216 MWh capacitate de stocare ce va fi dată în exploatare pe parcursul 2024-2025.

Unitatea de stocare va fi încarcată cu energie produsă de Parcul Eolian Mireasa existent în operare de 50MW, cu energie fotovoltaică produsă de Parcul fotovoltaic Gălbiori 2 de 35MW aflat în construcție și conectat la rețea în 2024, cât și de la rețeaua națională când nu este vânt sau soare. Controlul proiectului hibrid este total automat de la distanță, fără personal operațional local și va funcționa în sistem integrat, printr-un software propriu dezvoltat de Monsson.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *