La câteva minute după ce votul l-a desemnat ca viitorul președinte al României, Nicușor Dan a menționat deficitul bugetar ca principala sa preocupare. În campania electorală, el a exclus majorarea de taxe și impozite și a expus patru categorii de măsuri menite să reechilibreze finanțele publice fără a afecta suplimentar economia reală.
„Economia privată a țării este semnificativ mai stabilă comparativ cu perioada crizei din 2008-2009 şi redresarea economică poate fi realizată prin ajustări structurale ale bugetului de stat”, a declarat candidatul Nicușor Dan. În opinia sa, consolidarea bugetară a țării ar trebui să se facă mai ales pe seama reducerii cheltuielilor și mai puțin pe creșterea veniturilor dintr-o majorare a poverii fiscale. „Vor fi tăieri dureroase, dar necesare. Este o decizie pe care trebuie s-o luăm noi, acum, pentru a nu ajunge în situația în care vine FMI și taie în locul nostru”, a avertizat Nicușor Dan, amintind de episoadele istorice în care România a fost nevoită să accepte condiționalități externe drastice. Potrivit președintelui ales, este de preferat o disciplinare a cheltuielilor decât o „spirală a taxării” care ar afecta inițiativa economică — chiar dacă tăierile vor fi, în cuvintele sale, „dureroase, dar obligatorii”.
El s-a referit la patru direcții de acțiune pentru reducerea deficitului: două axate pe creșterea veniturilor și două pe ajustarea cheltuielilor. Pe partea de venituri, a subliniat nevoia de combatere a marii evaziuni fiscale, o recomandare veche a Băncii Mondiale care a fost ignorată până acum, și de atragere mai eficientă a fondurilor europene, întârziate în principal din cauza birocrației. Pe partea de cheltuieli, a indicat ca prioritare diminuarea cheltuielilor publice în general, precum și reforma companiilor de stat, multe dintre ele afectate de ineficiență managerială.
„Noi trebuie să recâștigăm încrederea piețelor financiare, a pieței private. Trebuie să avem o plajă de predictibilitate astfel încât un investitor care va veni să știe că taxele pe care le plătește acum vor fi aceleași și peste un an, și peste doi ani”, a punctat Nicușor Dan în cadrul dezbaterilor electorale.
Rămâne de văzut, pe termen foarte scurt, care vor fi reacțiile piețelor financiare, mai exact în ce măsură se vor reduce presiunile pe deprecierea monedei naționale și tendința de creștere a dobânzilor la care se împrumută statul român. La fel de important, vom vedea curând dacă noua direcție asumată de președintele ales va convinge Comisia Europeană să acorde României o nouă perioadă de grație în legătură cu încălcarea regulilor europene privind disciplina fiscală, dar a şi angajamentelor de reformă în multiple domenii.
Simultan, viitorul președinte Nicușor Dan va trebui să lucreze accelerat pentru formarea unui nou guvern, situația de securitate a țării și atenuarea divergențelor din interiorul societății românești. În primul discurs susținut după anunțarea rezultatelor exit-poll-urilor, Nicuşor Dan sublinat că ”există o comunitate care a pierdut alegerile de azi, o comunitate care pe bună dreptate este revoltată de modul în care s-a făcut politică până acum în România şi ocomunitate care e atât de revoltată încât crede că soluţia pentru România în momentul ăsta este revoluţia”.
”Este obligaţia noastră să-i convingem pe oamenii ăştia că soluţia pentru societatea românească este reforma justiţiei şi reforma administraţiei din ţara asta pentru ca România să meargă înainte. Este sarcina noastră a tuturor să luptăm pentru o singură Românie, nu pentru două Românii. Trăim în momentul ăsta un moment de speranţă”, a mai spus Nicuşor Dan.
