Acasă » Electricitate » Prețurile mari la energie din Republica Moldova pot impulsiona contractele pe termen lung

Prețurile mari la energie din Republica Moldova pot impulsiona contractele pe termen lung

9 mai 2025
Electricitate
energynomics

Piața de energie electrică din Republica Moldova înregistrează prețuri foarte mari, dar acest context poate stimula consumatorii industriali să încheie contracte pe termen lung cu producătorii, a declarat Nicolas Pleșea, Managing Director al Adrem Asset Management, cu ocazia conferinței “Abordare regională: Chișinău 2025”, organizate de Energynomics.

 

 

„Am observat că, în ultima perioadă, se vorbește tot mai des despre prețul foarte mare al energiei. Evident, capitalul este speculativ, iar dacă nu înțelegem acest lucru, nu vom avea investitori. În momentele în care prețul energiei este foarte mare, o să vedeți că toți consumatorii mari vor dori să încheie contracte pe termen cât mai lung. În momentul în care prețul scade, nu mai poate semna nimeni astfel de contracte”, a explicat el.

Sprijinul autorităților este esențial, iar investitorii au nevoie de un mediu predictibil. Acest aspect nu se referă neapărat la preț, ci mai degrabă la cadrul legislativ și la modul în care investitorii își obțin avizele, la nivelul de digitalizare a rețelei și la existența unei piețe funcționale.

„Nu cred că cineva caută, până la urmă, să își recupereze investiția în trei sau în cinci ani, pentru că asta ar însemna că piața este nefuncțională. Sigur, o piață nefuncțională înseamnă și un preț extrem de mic al energiei”, a mai spus Pleșea.

Conferința „Abordare Regională Chișinău 2025” a fost organizată de Energynomics cu susținerea partenerilor noștri Elektra Renewable Support, Adrem Asset Management, Boglight Gaz Moldova, Siemens Energy, Simtel, SolaX Power, SolarToday.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *