Acasă » Interes general » Prețul certificatului de carbon coboară sub 32 de euro

Prețul certificatului de carbon coboară sub 32 de euro

18 ianuarie 2021
Interes general
energynomics

Bogdan Tudorache

Prețul certificatelor de carbon tinde să-și revină, în urma creșterilor alarmante ale primelor săptămâni ale lunii ianuarie. Astfel, prețul EUA a coborât, astăzi, sub valoarea de 32 de euro/tona de CO2, înregistrând o valoare de 31,55 de euro.

Certificatul EUA a înregistrat valori maxime istorice în prima și a două săptămână a anului, urmând tendința ascendentă a prețurilor la energie, precum și pe fondul scăderii ofertei de certificate.

Contractul EUA din decembrie 2021 s-a încheiat în prima săptămână la 34,91 euro tCO2, cea mai înalta valoare din 2005, anul înființării pieței EU ETS, după cum energynomics.ro a relatat anterior aici. Această creștere a fost cu 2,19 euro/tCO2 mai mare față de sfârșitul anului 2020, marcând cea de-a 10-a creștere consecutivă săptămânală, conform Carbonexpert.

Prețul EUA a crescut și în săptămâna secundă, până marți, 12.01.2021, depășind pragul de 35,6 euro/tCO2, urmând apoi o tendință de scădere.

Emisiile de CO2 din EU ETS au înregistrat o scădere mare în 2019 , arată cea mai recentă evaluare a Agenției Europene pentru Energie (AEE).

În 2019, numărul certificatelor de emisii EUA scoase la licitație de către statele UE a scăzut cu 36% față de anul 2018. Cu toate acestea, veniturile totale din licitații au crescut cu 447 milioane euro din cauza prețurilor mai mari ale certificatelor de carbon.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *